Se întâmplă în Turcia, pentru prima dată în ultimii 92 de ani: Va fi o premieră de la înființarea Republicii

Publicat: 03 01. 2015, 20:18

„Va fi o premieră de la înființarea Republicii. Au fost restaurate mai multe biserici și au fost redeschise publicului, dar nicio biserică nouă nu a fost construită până în prezent”, a explicat acest oficial sub acoperirea anonimatului.

Creștinii sunt ultraminoritari și deseori sunt victime ale atacurilor în Turcia, țară laică dar în care musulmanii sunt în proporție de 99 la sută și unde regimul este acuzat de criticii săi de „derivă islamistă”.

Guvernul de la Ankara, care speră să se alăture Uniunii Europene, a extins din această perspectivă drepturile minorităților religioase, restaurând biserici, mănăstiri, sinagogi și restituindu-le proprietățile.

Biserica urmează să fie construită în cartierul Yesilköy, pe malul Mării Marmara, pe un teren acordat de municipalitate, a precizat oficialul.

Construcția sa, lansată în lunile următoare, va fi finanțată de o fundație care apără siriacii (ortodocși și catolici) ce trăiesc majoritatea în sud-estul Turciei și al căror număr este estimat la aproximativ 20.000 de persoane.

Yesilköy, situat pe malul european al Istanbulului și cunoscut europenilor sub numele său vechi de San Stefano, adăpostește deja trei biserici: armeană gregoriană, greacă ortodoxă și catolică.

Papa Francisc a efectuat o vizită în Turcia la sfârșitul lui noiembrie, în timpul căreia s-a arătat îngrijorat de situația precară a creștinilor din Orient, amenințați de islamiștii din Irak și Siria.