Se întâmplă și la case mai mari: situația problematică de 6 milioane de euro în care se regăsește metroul din Paris

Publicat: 16 07. 2014, 17:40
Actualizat: 29 03. 2019, 11:41

În anul 2005, compania de transport din Paris – RATP – a comandat 64 de scări rulante fabricate de firma CNIM. Inginerii metroului francez s-au gândit să comande scări rulante cu lățimea de 100 de centimetri, față de 90 cm (cât era lățimea obișnuită până atunci), în scopul facilitării circulației călătorilor.

Însă noile scări rulante mai late au generat costuri suplimentare de întreținere și defecțiuni frecvente, astfel că, acum, singura soluție este cumpărarea altor platforme, cu lățimea clasică de 90 de centimetri.

În total, circa 30 de scări rulante ale metroului din Paris sunt nefuncționale, pe tronsoanele 14, 6 și 13. Compania RATP a dispus înlocuirea platformelor rulante defecte până în anul 2015, costurile ajungând la șase milioane de euro, în contextul în care prețul unei scări rulante este cuprins între 200.000 și 500.000 de euro.

Scările rulante montate în anul 2005 erau proiectate să fie folosite 40 de ani, dar deja sunt inutilizabile după nouă.

Într-un alt caz, compania feroviară franceză SNCF a cumpărat în mai 2014 sute de trenuri noi, în valoare de 15 miliarde de euro, însă garniturile sunt prea late, astfel că circa 1.300 de peroane ale gărilor din Franța au fost modificate pentru a se permite intrarea în circulație.