Secret Service, implicat într-un scandal la Casa Albă. „Rațiunea celor doi agenți a fost afectată de alcool”
This browser does not support the video element.
Marc Connolly, agent special al Diviziei pentru protecția președintelui, și George Ogilvie, agent special pentru zona Washington, petrecuseră într-un bar din Georgetown, de ziua unui coleg, înainte de a fi solicitați la incidentul de la Casa Albă.
Cei doi agenți Secret Service probabil erau în stare de ebrietate în momentul sosirii la Casa Albă, cu o mașină de servciu, pentru examinarea unui colet suspect, potrivit concluziilor investigației interne coordonate de John Roth, inspectorul general al Departamentului pentru Securitatea Internă. „Este mai probabil decât improbabil ca rațiunea celor doi agenți să fi fost afectată de alcool”, a declarat Roth, explicând că angajații serviciului prezidențial de protecție petrecuseră cinci ore la bar și consumaseră băuturi alcoolice.
„Sunt dezamăgit și perturbat de aparenta lipsă de discernământ descrisă în raport. Comportamentele de genul celor atribuite agenților sunt inacceptabile și nu vor fi tolerate”, a declarat Joseph Clancy, directorul Secret Service.
Serviciul de integritate al Secret Service va dispune sancțiuni în acest caz.
Agentul special Marc Connolly a anunțat că se va retrage din Secret Service. Cei doi agenți susțin că nu erau beți când au fost chemați la sediul Președinției SUA.