Prima pagină » Știri externe » Secretarul american al Apărării a vizitat zona din Peninsula Coreea unde nu există „dreptul de a greși”

Secretarul american al Apărării a vizitat zona din Peninsula Coreea unde nu există „dreptul de a greși”

Secretarul american al Apărării a vizitat zona din Peninsula Coreea unde nu există
Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a efectuat luni o vizită la Panmunjom, în zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei, unde cele două țări surori dar inamice nu au, în opinia sa, "dreptul de a greși" relatează AFP.

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a efectuat luni o vizită la Panmunjom, în zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei, unde cele două țări surori dar inamice nu au, în opinia sa, „dreptul de a greși” relatează AFP.

„Aici nu există dreptul de a greși”, le-a spus el jurnaliștilor, la o distanță de aproximativ 15 metri de linia de demarcație, unde militari sud-coreeni și nord-coreeni stau față în față.

„Este probabil singurul loc din lume unde există mereu un risc de confruntare, unde două tabere stau una cu ochii pe cealaltă”, a apreciat secretarul american, în localitatea în care s-a semnat, cu 60 de ani în urmă, un armistițiu după Războiul Coreei, pe 27 iulie 1953.

Pe această fâșie de pământ cu o lățime de patru kilometri și o lungime de 248 de kilometri, pe care se află bariere electrificate, câmpuri minate și ziduri antitanc, marcând împărțirea celor două țări, Hagel a vizitat, împreună cu ministrul sud-coreean al Apărării Kim Kwan-jin, unul dintre posturile de observație.

El a asistat totodată la un exercițiu militar cu blindate și cu elicoptere de atac de tip Apache, pe un poligon de tragere din apropiere.

Vizita secretarului american are loc în contextul în care Phenianul pare să repornească un reactor nuclear la centrala Yongbyon, care produce plutoniu, îndemnând, în paralel, la reluarea negocierilor în Șase (China, Japonia, Statele Unite, Rusia și cele două Corei), întrerupte de la sfârșitul lui 2008.

Chuck Hagel a preluat conducerea Pentagonului în februarie, imediat după ce Coreea de Nord a efectuat al treilea test nuclear, aflat la originea unei noi crize și unor tensiuni militare sporite între nord-coreeni și sud-coreeni.

Această criză a determinat Seulul să ceară Washingtonului să amâne transferul „controlului operațional” pe timp de război.

Alianța între cele două țări prevede ca generalul american care este comandantul celor aproximativ 28.500 de militari americani staționați în Coreea de Sud să preia conducerea tuturor celor 640.000 de militari din cadrul armatei sud-coreene, în caz de război cu nord-coreenii.

Acest „control operațional” urmează să fie transferat Seulului în decembrie 2015, după ce operațiunea a fost deja amânată în mai multe rânduri.

Principalii oficiali americani, inclusiv președintele american barack Obama, au anunțat în ultimele luni că intenționează să respecte calendarul, însă Chuck Hagel nu a vrut să închidă ușa unor discuții pe această temă, la începutul vizitei sale în peninsulă.

„Nu cred că ne vom afla în situația de a adopta o decizie finală” în cursul acestui turneu, a declarat el, la bordul unui avion, în timp ce se afla în drum către Seul.

Citește și