Secretarul general al ONU a fost declarat persona non grata în Israel

Publicat: 02 10. 2024, 15:38

Secretarului general al Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Israelului, ca urmare a reacției sale la adresa atacului cu rachete balistice lansat de Iran.

Într-o declarație de presă, ministrul de Externe al Israelului, Israel Katz, l-a numit pe Guterres un „secretar general anti-Israel care sprijină teroriștii”, arată BBC.

Imediat după ce Iranul a lansat atacul asupra Israelului, Guterres a postat pe X un mesaj prin care a transmis că condamnă „extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, escaladare după escaladare” și a spus că acestea „trebuie să înceteze”.

El a spus că regiunea are nevoie absolută de o încetare a focului, dar nu a menționat în mod specific atacul iranian.

Tensiuni între ONU și Israel

Miercuri, Katz l-a declarat persona non grata pe secretarul general al ONU, spunând că orice persoană care „nu poate condamna fără echivoc atacul odios al Iranului asupra Israelului nu merită să calce pe pământ israelian”. El l-a criticat în mod special pe Guterres pentru „politica sa anti-Israel de la începutul războiului”.

Atacul de marți al Iranului este cel mai recent dintr-o serie de tensiuni care a început acum aproape un an. În ultima perioadă, Iranul și Israelul s-au confruntat, indirect, prin atacuri asupra Israelului lansate de grupări afiliate Teheranului, precum Hamas sau Hezbollah, dar și atacuri israeliene asupra Libanului și rebelilor huthi din Yemen, mai notează sursa citată.

Israelul a lansat o campanie militară în Gaza ca răspuns la atacul Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie, în timpul căruia aproximativ 1.200 de oameni au fost uciși și 251 au fost luați ostatici.

De atunci, războiul din Gaza a dus la moartea a 41.689 de persoane, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas. Pe parcursul conflictului, au existat unele fricțiuni între Israel și Națiunile Unite cu privire la situația din Gaza și Cisiordania. Au existat, de asemenea, fricțiuni între Israel și ONU și cu privire la rolul agenției pentru refugiații palestinieni, UNRWA. În ianuarie, Israelul a susținut că unii membri ai personalului agenției au fost implicați în atacurile din 7 octombrie.

CITEȘTE ȘI:

Franța anunță că trimite echipamente militare în Orientul Mijlociu și convoacă o ședință a Consiliului de Securitate al ONU

ONU recunoaște că unii angajați UNRWA au participat la atacul din 7 octombrie din Israel

Sursa foto: Profimedia