Secretele Coreei de Nord. Tratamentul înjositor la care sunt supuse femeile în dictatura lui Kim Jong-un
Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor a analizat informațiile privind situația din Coreea de Nord, exprimându-și totodată îngrijorarea față de violarea și maltratarea femeilor aflate în detenție la Phenian, în special a celor repatriate după ce au fugit în străinătate.
Femeile din Coreea de Nord sunt „subreprezentate sau dezavantajate” în învățământul terțiar, în sistemul judiciar, în unitățile de securitate și de poliție și în pozițiile de conducere, „în toate ariile de lucru netradiționale”, potrivit raportului.
„Problema principală este în primul rând lipsa de informații. Nu avem acces la o mare parte a legilor, elementelor și informațiilor despre aparatul de stat. Am pus multe întrebări”, a declarat Nicole Ameline, membră a comitetului ONU.
La 8 noiembrie, Coreea de Nord a transmis Organizației Națiunilor Unite că lucrează pentru susținerea drepturilor femeilor și a egalității de gen, însă sancțiunile impuse de către marile puteri asupra programelor sale nucleare și cu rachete balistice au avut un impact asupra grupurilor vulnerabile, precum mamele și copiii.
Raportul comitetului ONU mai arată că violența domestică este răspândită și există „o conștientizare foarte limitată” în ceea ce privește această problemă, în condițiile unei precarități privind serviciile juridice, sprijinul psiho-social și adăposturi pentru victime.
Potrivit documentului, sancțiunile economice au avut un impact disproporționat asupra femeilor din Coreea de Nord, care suferă de „un nivel ridicat de malnutriție”, inclusiv 28% dintre femeile însărcinate sau care alăptează.
„Am cerut guvernului să fie foarte atent la situația alimentației. Considerăm că este o nevoie de bază, iar guvernul trebuie să investească și să își asume responsabilitățile în acest domeniu. Din păcate, nu sunt sigur că situația se va îmbunătăți foarte rapid”, a spus Nicole Ameline.
ONU are informații și despre trimiterea femeilor acuzate de „trecerea ilegală a frontierei” în centre de muncă silnică sau în penitenciare, unde sunt expuse mai multor încălcări ale drepturilor omului, precum agresiuni sexuale și avorturi forțate.