SECRETUL lui Osama bin Laden, dezvăluit la un an și jumătate de la moartea sa
Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, apare într-o nouă înregistrare video difuzată miercuri pe un site de promovare a jihadului în care povestește că Osama bin Laden nu vedea cu un ochi, relatează AFP.
Înregistrarea video, care durează o oră, pare să fi fost realizată în urmă cu aproximativ două luni, deoarece Zawahiri transmite salutări cu ocazia începutului Ramadanului, luna sacră a islamului care s-a încheiat la 20 august.
În al treilea episod din serie, intitulat „Zilele cu imamul”, Zawahiri povestește despre viața lui bin Laden, căruia i-a succedat la conducerea rețelei extremiste după ce acesta a fost ucis în timpul unui raid al unui comando american în mai 2011, în Pakistan.
El dezvăluie, de exemplu, „pentru cei care nu știau”, că fondatorul Al-Qaida nu mai vedea cu un ochi după un accident suferit în tinerețe la ochiul drept.
El povestește, de asemenea, că bin Laden a fost membru al aripii saudite a Fraților Musulmani, înainte de a fi exclus pentru că voia să meargă să lupte împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan în anii ’80, în pofida riscurilor unei eventuale crize diplomatice care ar fi izbucnit dacă un saudit ar fi fost arestat de ruși în acest conflict.
Trimis în Pakistan pentru a transmite bani susținătorilor jihadului, el a sfidat ordinele Fraților Musulmani și s-a angajat în lupta armată, subliniază Ayman al-Zawahiri.
Aceasta este a 14-a înregistrare video din acest an a noului lider Al-Qaida, care a devenit cel mai căutat om din lume. Autoritățile americane oferă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru el.
Tonul mesajului este unul lejer, Zawahiri neezitând să povestească situații caraghioase sau să recite versuri, întrebându-l în mod repetat pe „directorul video” dacă i-a mai rămas timp.