Sediul ambasadei Ucrainei din Praga a fost vandalizat. Poliția îi caută pe vinovați

Publicat: 05 10. 2022, 21:57
Actualizat: 05 10. 2022, 22:00
Ambasada Ucrainei din Praga a fost vandalizata / Sursa FOTO: Twitter

Sediul ambasadei ucrainene din Praga a fost vandalizat cu vopsea roşie, în ceea ce pare a fi o rară manifestare de sentimente pro-ruse în Cehia.

Incidentul în urma căruia gardul ambasadei ucrainene a fost stropit cu vopseaua de culoare roșie a avut loc miercuri în jurul orei 3:00 dimineţa, au anunțat autoritățile din Cehia.

Poliţia examinează acum imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a-i identifica pe făptași, potrivit rador.ro.

Exprimarea sentimentelor anti-ucrainene sun rare în Cehia, a cărei populaţie sprijină în mare parte efortul de război al autorităţilor de la Kiev şi care a primit aproape 400.000 de refugiaţi ucraineni.

Cu toate acestea, astfel de atitudini anti-ucrainene s-au înregistrat recent în timpul mai multor demonstraţii antiguvernamentale organizate de extrema dreaptă, extrema stângă sau grupuri pro-Rusia.