Sediul Scotland Yard din Londra, vândut cu un preț uriaș unui fond de investiții din Abu Dhabi
Clădirea, cu o suprafață de 56.000 de metri pătrați din Victoria Street, una dintre străzile cele mai frecventate din capitala britanică, și care a adăpostit sediul Scotland Yard începând din 1967, a fost scoasă la vânzare în luna septembrie.
Cumpărătorul este fondul de investiții Abu Dhabi Financial Group, care a plătit cu 120 de milioane de lire (152 milioane euro) mai mult față de prețul stabilit inițial.
Municipalitatea a dat asigurări că economiile realizate prin această vânzare vor permite modernizarea forțelor poliției, echiparea agenților cu materiale de ultimă generație, precum veste de protecție cu camere video încorporate sau cu tablete.
Fostul sediu al Scotland Yard va fi transformat într-un complex rezidențial, comercial și hotelier, în timp ce polițiștii se vor muta la Curtis Green, o clădire mai modestă situată pe Victoria Embankment, pe malul Tamisei.
Întrebat despre această nouă achiziție a unui complex imobiliar londonez de către un fond de investiții din străinătate, Boris Johnson a replicat că originea cumpărătorului nu este importantă.
„Cine gândește astfel este, cred eu, complet ignorant în privința funcționării economiei”, a spus primarul.
Un număr de 11 cumpărători potențiali au licitat pentru achiziționarea celebrei clădiri cu pereți de sticlă și emblemă triunghiulară, care apare în mod regulat în jurnalele televiziunilor, telenovele și filme.
Abu Dhabi Financial Group mai este implicat într-un proiect imobiliar de anvergură din centrul Londrei, în cadrul căruia vor construite apartamente de lux, un centru spa și un restaurant, pe un teren cu o suprafață de 271.051 de metri pătrați, situat lângă palatul Buckingham.