Șefii companiei care a provocat cel mai mare scandal din social media au înființat o nouă firmă, care are legături cu un personaj controversat
Potrivit unor documente oficiale britanice citate de publicațiile Business Insider și The New York Times, noua companie, Emerdata, este fondată din august 2017, iar Rebekah și Jennifer Mercer, fiicele magnatului Robert Mercer, specializat în tranzacții financiare speculative, s-au alăturat conducerii pe 16 martie 2018, în contextul scandalului în care a fost implicată firma de consultanță Cambridge Analytica.
Alexander Nix, fostul directorul general de la Cambridge Analytica, a preluat aceeași funcție la compania de consultanță Emerdata, la fel și Julian Wheatland, care era președintele Grupului SCL, din care făcea parte controversata firmă intrată în insolvență.
Printre membrii consiliului de administrație al noii firme se numără Johnson Ko Chun Shun, un antreprenor din Hong Kong, partener de afaceri al lui Erik Prince, fondatorul controversatei firme de securitate private Blackwater, redenumită Xe Services după scandalul uciderii unor civili în Irak. Cotidianul The Washington Post dezvăluia că, în ianuarie 2017, Erik Prince, un susținător al lui Donald Trump, s-a întâlnit în Seychelles cu un apropiat al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în efortul de a stabili contacte neoficiale între Administrația Trump și Moscova, cazul fiind în atenția FBI.
Firma de consultanță Cambridge Analytica, acuzată că a accesat ilegal datele a zeci de milioane de utilizatori în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-Brexit, și Grupul SCL, își încetează operațiunile, au anunțat miercuri surse citate de publicația The Wall Street Journal.
Cele două companii au confirmat pentru Reuters intrarea în insolvență și ulterior în faliment, explicând că au fost afectate de scandalul folosirii datelor din conturi Facebook. „Scandalul mediatic a îndepărtat practic toți clienții și furnizorii companiei”, se arată într-un comunicat oficial.
În martie, compania Cambridge Analytica a anunțat suspendarea directorului general, Alexander Nix, și inițierea unei investigații independente pentru a stabili dacă au existat activități ilegale în campanii electorale.
Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost accesate ilegal de compania de consultanță britanică Cambridge Analytica, a anunțat rețeaua de socializare online.
Cambridge Analytica, firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-Brexit, a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetățeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”. Un activist pentru transparență, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicațiile The New York Times și The Observer că firma Cambridge Analytica, deținută de miliardarul specializat în tranzacții speculative Robert Mercer și condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării și influențării preferințelor electorale. Aceeași companie de analize a fost implicată în campania pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.
Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani și a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obținerea datelor, a declarat pentru publicația The Observer: „Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obține milioane de profiluri ale alegătorilor. (…) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania”. Documente obținute de publicația The Observer și confrmate de Facebook relevă că, până la sfârșitul anului 2015, compania Cambridge Analytica colecta date online la un nivel fără precedent. Facebook nu avertizase încă utilizatorii și luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor a peste 50 de milioane de persoane. Potrivit cotidianului The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma Cambridge Analytica încă sunt online. Informațiile au fost colectate printr-o aplicație numită „thisisyourdigitallife”, creată de profesorul Aleksandr Kogan în mod independent de activitatea sa de la Universitatea Cambridge. Prin intermediul companiei sale, Global Science Research (GSR), în colaborare cu firma Cambridge Analytica, sute de mii de utilizatori Facebook au fost plătiți să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicația colecta și datele din listele de „prieteni” ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obținute profilurile a zeci de milioane de persoane.
Potrivit cotidianului The Guardian, Christopher Wylie a vorbit despre ceea ce a numit „instrumentul de război psihologic al lui Steve Bannon”. El a explicat că Steve Bannon și Robert Mercer au avut ideea de a utiliza printr-o metodologie militară megadate și rețele de socializare online pentru „operațiuni informaționale” asupra electoratului din Statele Unite. Christopher Wylie a contribuit cu idei și s-a ocupat de aplicarea proiectului, înainte de a deveni, în primăvara anului 2017, denunțătorul acestuia.
Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament și de autoritățile de reglementare sub acuzația unor activități ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenței țării la Uniunea Europeană.