Șeful CBS, acuzat de hărțuire sexuală de șase femei
Acuzațiile de hărțuire sexuală au fost făcute într-o perioadă în care Moonves, președinte-director general al CBS, este implicat într-o dispută legală privind controlul companiei cu cel mai mare dintre acționari, National Amusements Inc, grup deținut de Shari Redstone și de tatăl acesteia, Sumner Redstone, care controlează și Viacom Inc.
CBS a anunțat, vineri, că Moonves, în vârstă de 68 de ani, va fi subiectul unei anchete interne, după ce șase femei l-au acuzat, într-un articol publicat în The New Yorker, că au fost hărțuite sexual de acesta în perioada 1985 – 2006.
Moonves a declarat, într-un comunicat emis vineri, că regretă „enorm” dacă unele femei s-au simțit inconfortabil când le-a făcut avansuri, dar a respins acuzațiile de hărțuire și a adăugat că nu s-a folosit niciodată de funcția sa pentru a răni pe cineva sau a-i distruge cariera.
Discuția cu privire la suspendarea lui Moonves va avea loc luni, iar compania va lua o decizie și în privința firmei de avocatură care se va ocupa de acuzații, potrivit unei surse.
Soția lui Moonves, Julie Chen, îi ia apărarea acestuia pe Twitter: „Îl cunosc pe soțul meu, Leslie Moonves, încă de la începutul anilor 90, și sunt căsătorită cu el de aproape 14 ani. Leslie este un om bun și un tată iubitor, un soț devotat și un șef de corporație model. A fost mereu o persoană drăguță, decentă și morală. Îl susțin pe deplin pe soțul meu și sunt în spatele lui și a declarației lui”.
Purtătorul de cuvânt al National Amusements a refuzat să comenteze în numele companiei și al familiei Redstone.
Moonves a refuzat, la începutul acestui an, propunerea lui Shari Redstone de fuzionare a companiilor CBS și Viacom Inc., în cea din urmă acționar majoritar fiind tot National Amusements.
Însă, dacă Moonves va fi înlăturat de la conducerea companiei CBS, va dispărea și un obstacol major în ceea ce privește acest proiect.
Foto: Hepta