Șeful celei mai mari companii din domeniul IT din Rusia a murit. Anton Cherepennikov, găsit fără suflare în birou
Anton Cherepennikov, directorul celei mai mari companii din domeniul IT din Rusia, a fost găsit mort.
În vârstă de 40 de ani, acesta a fost găsit decedat în biroul său.
Potrivit primelor informații, se pare că acesta ar fi suferit un stop cardio-respirator, după cum a informat serviciul de presă al companiei pe care o conducea.
Presa susținută de opoziție susține, însă, că moartea acestuia este una suspectă, dat fiind că acesta ar fi avut legături cu serviciile de securitate, fiind implicat în tehnologia informațiilor, notează Antena3.
Totodată, opoziția susține că moartea este una suspectă și pentru că agențiile de stat s-au grăbit să spună că decesul a survenit din cauze naturale, deși specialiștii încă nu au efectuat o autopsie în acest caz.