Șeful CIA spune că cea mai mare amenințare pentru Irak nu o reprezintă Statul Islamic. Care este principalul inamic
„Ceea ce s-a întâmplat în Irak este o tragedie pentru poporul irakian, pentru regiune și pentru întreaga lume. Este tragic în primul rând pentru că nu ar fi trebuit să se transforme în așa ceva”, a declarat pentru Washington Post generalul Petraeus, care continuă să consilieze Casa Albă pe tema conflictului din Irak.
Însă, a avertizat el, „în realitate, (…) cea mai mare amenințare pentru stabilitatea pe termen lung a Irakului și echilibrul regional nu o reprezintă (gruparea) Stat Islamic, ci mai degrabă milițiile șiite, multe dintre ele sprijinite, iar unele ghidate de Iran”.
Pe de altă parte, David Petraeus a declarat că forțele irakiene și cele ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite fac progrese în combaterea SI.
Generalul Petraeus a demisionat de la conducerea CIA în noiembrie 2012, după ce a recunoscut că a avut o relație extraconjugală cu jurnalista New York Times Paula Broadwell, căreia, după cum a admis, i-a transmis informații confidențiale.
El este considerat unul dintre cei mai străluciți militari americani din generația sa.