Șeful diplomației ruse consideră că acordul cu Iranul face ca scutul antirachetă din Europa să nu mai aibă sens
Aplicarea acordului obținut în dosarul nuclear iranian va elimina necesitatea amplasării unui scut antirachetă în Europa, a declarat luni șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, în cadrul unui forum mediatic ruso-italian care are loc la Roma, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
„În cazul realizării înțelegerilor cu Iranul, motivul invocat pentru justificarea punerii în funcțiune a unui sistem de apărare antirachetă în Europa va înceta să mai existe”, a afirmat Lavrov.
Statele Unite au început să instaleze pe continent un sistem de apărare antirachetă format din radare de alertă de înaltă frecvență și rachete interceptoare care vor fi amplasate la sol și pe mare. Potrivit oficialilor americani, acest sistem are ca scop să protejeze Statele Unite și aliații lor europeni de atacuri balistice și nucleare ce vin din partea unor țări precum Coreea de Nord sau Iranul.
Marile puteri și Iranul au încheiat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, un prim acord istoric în vederea împiedicării extinderii programului nuclear iranian.
Cele cinci zile de negocieri s-au desfășurat într-un mare hotel la Geneva, în care au fost cazate toate delegațiile. Diplomații și experții din cadrul Grupului 5+1 au negociat începând de miercuri, în urma unui eșec la începutul lui noiembrie, după care li s-au alăturat miniștrii lor de Externe.