Şeful Hezbollah s-a întâlnit cu lideri din Hamas şi Jihadul Islamic, pentru a discuta despre ce trebuie să facă pentru „a obţine o VICTORIE reală”
Șeful grupării militante Hezbollah din Liban s-a întâlnit cu șeful Jihadului Islamic palestinian Ziyad al-Nakhalah și cu liderul adjunct al Hamas Saleh al-Aruri.
Şeful Hezbollah din Liban s-a întâlnit cu liderii facţiunilor militante palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic, potrivit televiziunii al-Manar a Hezbollahului, care a precizat că aceşti aliaţi au evaluat ce trebuie să facă pentru „a obţine o victorie reală a rezistenţei” în Gaza, relatează Reuters.
La reuniune au participat Sayyed Hassan Nasrallah, de la Hezbollah, adjunctul şefului Hamas, Saleh al-Arouri, şi şeful Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala, a relatat al-Manar.
„Reuniunea a evaluat poziţiile adoptate la nivel internaţional şi ceea ce trebuie să facă Axa Rezistenţei”, menţionează un titlu de pe al-Manar, referindu-se la alianţa formată din Iran, grupuri militante palestiniene, Siria, Hezbollah din Liban şi alte facţiuni.
Nasrallah îi laudă pe cei care au murit luptând împotriva Israelului
De asemenea, biroul de presă al Hezbollah a publicat miercuri dimineaţă o scrisoare scrisă de mână de Nasrallah în care acesta îi laudă pe cei care au murit luptând împotriva Israelului. Este prima sa declaraţie de la începutul ostilităţilor dintre Israel şi Hamas, scrie News.ro.
Hezbollah, care îşi are baza principală la graniţa dintre Israel şi Liban, ar putea deveni un jucător de bază în războiul dintre Hamas şi Israel. De la începutul războiului, Hezbollah şi Israelul au fost angajate în unele confruntări armate restrânse, mici ciocniri de tip răfuială, dar asta a stârnit îngrijorări în legătură cu extinderea regională a conflictului.
O mare parte a lumii occidentale a desemnat Hezbollah drept organizaţie teroristă.
(Citește cele mai noi informații legate de războiul din Israel LIVE pe Gândul.ro)