Prima pagină » Știri externe » Sentința lui Donald Trump în cazul Stormy Daniels ar putea fi AMÂNATĂ până după cel de-al doilea mandat

Sentința lui Donald Trump în cazul Stormy Daniels ar putea fi AMÂNATĂ până după cel de-al doilea mandat

Sentința lui Donald Trump în cazul Stormy Daniels ar putea fi AMÂNATĂ până după cel de-al doilea mandat

Procurorii din New York se opun oricărui efort de a renunța la condamnarea președintelui-ales Donald Trump, dar și-au exprimat deschiderea spre a lua în calcul amânarea sentinței până după al doilea mandat al lui Trump.

Biroul procurorului districtual din Manhattan a declarat într-un document depus în instanță că viitoarea președinție a lui Donald Trump nu este un motiv pentru a se renunța la un caz care a fost deja judecat. Dar, citând „nevoia de a echilibra interese constituționale rivale”, procurorii au spus că „trebuie să se ia în considerare” amânarea cazului până după ce mandatul lui Donald Trump se încheie, scrie Associated Press.

Procurorii au spus că sunt de acord să amâne emiterea unei sentințe – a cărei dată fusese stabilită pentru 26 noiembrie – în timp ce avocații lui Donald Trump fac eforturi să se renunțe la caz.

Judecătorul Juan M. Merchan nu a spus când se va pronunța cu privire la soarta primei condamnări penale a unui fost – și acum viitor – președinte al SUA. Cu toate acestea, având în vedere că condamnarea este acum în așteptare, avocații lui Trump urmează mai multe căi legale pentru a încerca să se renunțe la caz – un demers care ar putea ajunge la Curtea Supremă din cauza chestiunilor fără precedent implicate.

În mai 2024, președintele ales a fost condamnat pentru falsificarea unor documente de afaceri pentru a ascunde un plan de influențare a alegerilor din 2016 prin plata de bani pentru a ține ascunsă o afacere extramaritală. Donald Trump neagă acuzațiile.

După victoria lui Trump în alegerile prezidențiale, avocații săi l-au îndemnat pe judecătorul Juan M. Merchan să renunțe la caz și i-au implorat pe procurori să susțină acest demers, scriind că cazul trebuie abandonat „pentru a facilita tranziția ordonată a puterii executive – și în interesul justiției”.

Judecătorul Juan M. Merchan le-a dat procurorilor termen până marți să se gândească cum să procedeze.

Procurorii au răspuns că „sunt conștienți de cerințele și obligațiile președinției”, dar și că „respectă profund rolul fundamental al juriului în sistemul nostru constituțional”.

„O victorie totală și definitivă pentru președintele Trump”

Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump și viitorul director de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a salutat ultimele evoluții drept „o victorie totală și definitivă pentru președintele Trump” într-un caz pe care acesta l-a criticat îndelung ca fiind o „vânătoare de vrăjitoare”.

„Echipa juridică a președintelui Trump face demersuri pentru a obține respingerea cazului odată pentru totdeauna”, a afirmat Steven Cheung.

Săptămâna trecută, judecătorul a amânat decizia cu privire la încercarea anterioară a lui Trump de a-și anula condamnarea din cauza unei decizii a Curții Supreme a SUA din iulie, care le-a oferit președinților o imunitate largă împotriva urmăririi penale.

O respingere ar șterge condamnarea lui Trump, scutindu-l de rușinea de a avea cazier precum și de o posibilă pedeapsă cu închisoarea.

Judecătorul Juan M. Merchan ar putea decide, de asemenea, să amâne cazul pentru o perioadă, să aștepte până când o curte federală de apel se pronunță asupra efortului făcut de Trump în paralel de a muta cazul în afara instanței de stat sau să aleagă o altă opțiune.

34 de capete de acuzare pentru Donald Trump

Donald Trump a fost condamnat pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a documentelor de afaceri pentru a ascunde o plată de 130.000 de dolari oferită actriței Stormy Daniels cu scopul de a păstra tăcerea despre legătura lor extraconjugală, care ar fi avut loc cu un deceniu mai înainte. Plata a fost făcută cu puțin timp înainte de alegerile din 2016.

Procurorii au prezentat plata ca parte a unui efort condus de Trump de a împiedica alegătorii să audă anecdote imorale despre el.

Avocatul de atunci al lui Trump, Michael Cohen, a plătit-o pe Daniels. Trump l-a rambursat ulterior, iar compania lui Trump a înregistrat rambursările ca cheltuieli legale – ascunzând ceea ce erau cu adevărat, au susținut procurorii.

Donald Trump s-a angajat să facă apel la verdict dacă cazul nu este respins. El și avocații săi au spus că plățile către Michael Cohen au fost descrise în mod corespunzător ca fiind pentru muncă de natură juridică.

Dacă verdictul rămâne valabil și cazul trece în faza pronunțării sentinței, pedeapsa lui Donald Trump ar putea varia de la o amendă sau eliberare condiționată până la patru ani de închisoare. Este puțin probabil ca Trump să petreacă timp în spatele gratiilor, având în vedere că ar fi condamnat pentru prima dată, pentru acuzații pentru infracțiuni de cel mai scăzut nivel.

Pentru că acesta este un caz judecat la nivelul autorităților statale, Donald Trump nu ar putea să se grațieze pe sine însuși odată ce revine în funcția de președinte. Grațierea prezidențială se aplică numai infracțiunilor federale.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani