Separatiștii anunță scurgeri radioactive la o centrală nucleară din Ucraina situată în apropiere de România. Reacția oficială a autorităților

Publicat: 30 12. 2014, 21:17

UPDATE Compania ucraineană care gestionează sistemul atomic – Energoatom – dă asigurări că nivelul radiațiilor la centrala nucleară Zaporijia este în parametri normali, respingând informațiile apărute în presă privind posibile scurgeri radioactive.

Un reactor al centralei nucleare Zaporijia – cea mai mare din Ucraina – a fost oprit sâmbătă, în urma unei defecțiuni la sistemul electric – al doilea incident de acest fel produs în ultima lună. Autoritățile ucrainene au dat asigurări că nu au existat scurgeri radioactive. „Reactorul Numărul 6 al Centralei Zaporijia a fost oprit de sistemul de protecție, din cauza unor disfuncționalități ale generatorului electric”, a comunicat centrala atomo-electrică.

Potrivit unui lider separatist din autoproclamata „Republică Populară Donețk”, nivelul radiațiilor la centrala nucleară Zaporijia este de 14 ori peste limita normală.

Un reactor al centralei nucleare Zaporijia – cea mai mare din Ucraina – a fost oprit sâmbătă, în urma unei defecțiuni la sistemul electric – al doilea incident de acest fel produs în ultima lună. Autoritățile ucrainene au dat asigurări că nu au existat scurgeri radioactive.

„Reactorul Numărul 6 al Centralei Zaporijia a fost oprit de sistemul de protecție, din cauza unor disfuncționalități ale generatorului electric”, a comunicat centrala atomo-electrică.

Însă insurgenții separatiști proruși susțin că incidentul s-a soldat cu scurgeri radioactive, explicând că situația a fost generată de încercarea eșuată de a înlocui combustibilul nuclear rus cu unul adus din Statele Unite.