Separatiștii proruși RUP din nou Ucraina pentru Putin. Statele Unite intervin: „Avem de-a face cu o ANEXARE flagrantă!”
Statele Unite sunt „foarte îngrijorate” de tentativa rebelilor de a „prelua controlul asupra unui nod feroviar” din estul Ucrainei, încălcând astfel armistițiul semnat în septembrie, a declarat șeful diplomației americane, potrivit căruia această acțiune reprezintă „o tentativă de a prelua controlul asupra unei părți mai largi de teritoriu decât cea ocupată” de separatiști în prezent.
Conform lui John Kerry, rebelii și-a extins zona de ocupație cu aproximativ 1.300 de kilometri pătrați.
„Este o anexare flagrantă și o încălcare directă a acordurilor de la Minsk”, a declarat el după o întrevedere cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, aflată în vizită la Washington.
„Statele Unite continuă să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei și condamnă orice acțiune care vizează să-i submineze suveranitatea”, a subliniat secretarul de Stat, în contextul în care miniștrii german, francez, rus și ucrainean de Externe participă la o reuniune, la Berlin, în vederea dezescaladării situației din estul separatist al Ucrainei. Potrivit Kievului, armata rusă este implicată în mod direct în ostilități.
Statele Unite și Uniunea Europeană au luat o serie de sancțiuni împotriva unor oficiali ruși care contribuie la recesiunea din Rusia.
Potrivit șefei diplomației europene, „orice decizie cu privire la sancțiunile (UE) va ține cont de aplicarea deplină a acordurilor de la Minsk”.
Acordurile de la Minsk, semnate în septembrie, prevăd, în special, un armistițiu, retragerea armelor grele și schimburi de prizonieri.