Serbia dorește ca negocierile pentru aderarea la UE să dureze „patru-cinci ani”, nu zece, afirmă premierul Ivița Dacici, citat de AFP.
„Nu dorim ca negocierile de aderare să dureze zece ani, sperăm mai degrabă la patru-cinci ani”, a spus Dacici după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu oficiali europeni.
Negocierile pentru aderarea Croației la Uniunea Europeană au durat opt ani.
„Nu există niciun dubiu că am făcut un imens pas înainte”, a subliniat Dacici, evocând semnarea pe 19 aprilie a acordului de normalizare a relațiilor între Serbia și Kosovo.
„Serbia va face totul pentru accelerarea reformelor, nu vrem să mai pierdem timp, aparținem familiei europene”, a dat asigurări Dacici după întrevederea pe care a avut-o cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.