Serghei Lavrov: Sancțiunile SUA împotriva Siriei și Iranului dăunează intereselor economice ruse

Serghei Lavrov: Sancțiunile SUA împotriva Siriei și Iranului dăunează intereselor economice ruse
Publicat: 08/09/2012, 16:33
Actualizat: 03/02/2019, 10:54

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a declarat sâmbătă că sancțiunile americane împotriva Siriei și Iranului dăunează intereselor economice ale Rusiei, relatează AFP.

„Sancțiunile unilaterale americane împotriva Siriei și Iranului iau din ce în ce mai mult o formă extrateritorială care afectează interesele companiilor rusești”, a declarat el la Vladivostok, în cadrul unui summit regional în cursul căruia s-a întâlnit cu secretarul de Stat american Hillary Clinton.

El a precizat că acest lucru se referă în special la bănci.

Lavrov a afirmat că i-a împărtășit această opinie lui Clinton. „Am fost auziți, dar nu știu care va fi rezultatul”, a declarat el.

Statele Unite au anunțat la 10 august sancțiuni împotriva unei companii petroliere siriene și a Hezbollah pentru a accentua presiunea asupra regimului președintelui sirian Bashar al-Assad și asupra Iranului.

La jumătatea lui iulie, acestea au consolidat deja sancțiunile împotriva regimului lui Bashar al-Assad extinzând lista neagră a persoanelor fizice și juridice siriene.

„În Siria, noi nu susținem nicio sancțiune deoarece sancțiunile nu duc la nimic”, a declarat Lavrov.

Washingtonul a impus, de asemenea, o serie de sancțiuni financiare Iranului ca represalii față de programul său nuclear controversat, în scopul de a priva Teheranul de venituri, și a decis un embargo petrolier.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării