Seulul îi îndeamnă pe sud-coreeni să părăsească Kaesong: „Este pentru securitatea lor”

Publicat: 26 04. 2013, 13:26
Actualizat: 05 07. 2013, 04:53

Coreea de Sud i-a îndemnat vineri să se întoarcă în țară pe toți sud-coreenii rămași în complexul de la Kaesong, pe teritoriul nord-coreean, după ce Phenianul l-a închis de facto pe 3 aprilie, răspunzând astfel refuzului regimului stalinist de a relua negocierile în acest dosar, relatează AFP.

„Guvernul a luat decizia inevitabilă de a retrage toate persoanele care se află (la Kaesong), pentru securitatea lor”, a declarat ministrul sud-coreean pentru Reunificare Ryoo Kihl-jae, într-o conferință de presă.