Sfârșit tragic pentru un tânăr de 20 de ani. A murit chiar în ziua în care trebuia să se căsătorească. Mireasa îl aştepta la altar

Publicat: 22 08. 2021, 11:20

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit cu câteva ore înainte de a se căsători, în timp ce mireasa îl aştepta la altar și nu se gândea că o zi atât de importantă se va transforma într-o tragedie.

Băiatul a fost implicat într-un teribil accident, moment în care femeia care avea să îi fie soție îl aștepta la altar, scrie thesun.co.uk.

Totul s-a întâmplat joi, 19 august, în orașul Limerick, Irlanda.

Tânărul a murit într-un accident produs pe autostrada M6, iar mireasa și familia se aflau la Biserica St. Munchin din Limerick.

Mașina în care se afla băiatul a lovit un alt autoturism care se afla pe contrasens. În total, trei maşini au fost implicate în accident, iar două dintre ele au luat foc după impact. Din păcate, tânărul care urma să se căsătorească nu a rezistat și a decedat.

În urma tragediei, mireasa a organizat un eveniment chiar în faţa bisericii în care trebuia să se căsătorească.

„Vom ridica baloane pentru iubitul meu soţ în această zi în care, în loc să sărbătorim cea mai fericită zi din viaţa noastră, o trăim pe cea mai rea. Te voi iubi întotdeauna şi mereu va fi despre mine şi despre tine, indiferent ce se va întâmpla. Te iubesc necondiţionat, uriaşul meu blând, nu ai meritat asta”, a declarat tânăra.

Un alt tânăr, acuzat că a provocat accidentul de pe autostradă, a fost arestat de Poliţie.