Buletinele meteo neoficiale vor fi grav sancționate în Shanghai, au anunțat autoritățile chineze, care se confruntă acum cu canicula, titrează AFP, citată de Agerpres. Explicația oficialilor stă în teama de a nu se confrunta cu instabilitate socială.
Mai precis, potrivit sursei citate, cei care încalcă aceste reguli vor fi sancționați fie prin obligarea publicării unei erate, fie avertisment, fie amenzi de până la 50.000 de yuani (aproximativ 6.200 de euro).
În ultima perioadă, în Shanghai, locuitorii s-au confruntat cu temperaturi record, de peste 40 de grade Celsius, așa cum nu s-a mai întâmplat de peste 140 de ani.
O situație similară acesteia, cu sancțiunile pentru cei care publică buletine meteo neoficiale, a fost prezentă și în 2012, când aproape o sută de persoane au fost arestate pentru că au promovat zvonuri legate de Apocalipsă.