Sharon se află în continuare într-un „pericol iminent de a muri”, afirmă Spitalul Tel Hashomer
Ariel Sharon, aflat în comă de opt ani, se află „în continuare într-un pericol iminent de a muri”, a anunțat duminică directorul spitalului din Tel Aviv în care fostul premier israelian este internat, relatează AFP.
„Inima lui rezistă mai bine decât am crezut noi, dar este în continuare într-un pericol iminent de a muri (…) și sunt mai pesimist ca înainte”, a declarat Zeev Rotstein într-o conferință de presă susținută în fața Spitalului Tel Hashomer de la Tel Aviv.
„Aceste funcții vitale, în special cele renale, nu au repornit”, a subliniat profesorul Rotstein.
Întrebat despre posibilitatea unei refaceri a lui „Arik” (diminutivul lui Ariel, un prenume care înseamnă „leu” în ebraică”), el a răspuns că nu este „profet, dar nu este posibilă o ieșire din criză”.
Starea sănătății fostului premier, aflat în comă în urma unui atac cerebral, pe 4 ianuarie 2006, se deteriorează treptat începând de miercuri.
Sharon va rămâne în istorie ca cel care a pregătit și condus, în 1982, invazia Libanului vecin, la vremea respectivă el ocupând funcția de ministru al Apărării, dar și ca primul șef al unui Guvern israelian care a efectuat o retragere dintr-o parte a teritoriilor palestiniene, ocupate începând din 1967.
O comisie de anchetă a stabilit în privința responsabilității lui Sharon că acesta nu a prevăzut și nici nu a împiedicat masacre în taberele palestiniene de refugiați de la Sabra și Shatila, la Beirut, în septembrie 1982, comise de către o miliție creștină aliată Israelului.
El a fost nevoit să demisioneze, ceea ce nu l-a împiedicat să devină premier în 2001, post în care a fost reconfirmat în 2003.
În 2005, într-o perioadă în care era considerat un campion al colonizării, el a procedat la evacuarea din Fâșia Gaza a celor aproximativ 8.000 de coloniști care s-au instalat în regiune la încurajările sale.
El a fost criticat dur din cauza acestei decizii, atât de către o mare parte a dreptei, cât și de către grupul de lobby al coloniștilor.
Sharon a fost spitalizat pe 18 decembrie 2005 în urma unui „ușor atac cerebral” după care a recuperat rapid. Dar pe 4 ianuarie 2006 a intrat într-o comă profundă, după un „atac cerebral grav”.