Și-a uitat soția în mijlocul pustietății și abia după 120 de kilometri a băgat de seamă că lipsește. Explicațiile bărbatului i-au lăsat mască pe polițiști

Publicat: 09 01. 2023, 22:03
Și-a uitat soția în mijlocul pustietății și abia după 120 de kilometri a băgat de seamă că lipsește / Sursa FOTO: wikimedia.org

Povestea incredibilă a bărbatului din Thailanda care și-a uitat soția în mijlocul pustietății și abia după 120 de kilometri a băgat de seamă că lipsește a fost preluată de întreaga presă internațională.

Boontom Chaimoon (55 de ani) și soția sa, Amnuay Chaimoon (49 de ani), trebuiau să petreacă Anul Nou în familie, într-o atmosferă plăcută, cu muzică și voie bună.

În loc de asta, cei doi au avut parte de aventura vieții lor, după cum scrie New York Post.

Cum a fost posibil să își uite soție pe marginea drumului

Boontom și Amnuay au pornit la drum în jur de ora trei dimineața, destinația finală fiind locuința socrilor, din orașul natal al soției,  undeva în provincia Maha Sarakham.

Pe drum, în mijlocul pustietății, bărbatul a oprit mașina pe motiv că nevoile fiziologice sunt caz urgent. Însă, când s-a urcat din nou în autovehicul, el nu ar fi băgat de seamă că și Amnuay a coborât, astfel că a pornit mașina și și-a văzut de drum liniștit.

Presa locală relatează că femeia a fost nevoită să meargă pe jos aproximativ 20 de kilometri. Ajunsă în districtul Kabin Buridupa, Thailanda, ea s-a dus direct la secția de poliție, iar acolo a relatat cele întâmplate. Cum nu avea la ea nici telefonul mobil, iar numărul soțului nu și-l amintea pe de rost, au trecut ore bune până când oamenii legii l-au găsit pe Boontom.

Chestionat pe merginea celor întâmplate, bărbatul s-a scuzat afirmând că el a crezut tot timpul că soția sa doarme pe bancheta din spate a mașinii. Și abia după ce a condus 120 de kilometri a realizat că era singur, fără cea care cu care pornise la drum.