Silicon Valley Bank, achiziționată de First Citizens
First Citizens BancShares Inc va achiziţiona de la Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) toate depozitele şi împrumuturile Silicon Valley Bank (SVB).
Anunțul oficial a fost făcut luni, 27 martie, de autoritatea de reglementare din Statele Unite.
Discount de miliarde făcut cumpărătorilor
Într-un comunicat de presă, FDIC informează că achiziţia de către subsidiara First-Citizens Bank & Trust Company include preluarea unor active de aproximativ 72 miliarde de dolari ale Silicon Valley, cu un discount de 16,5 miliarde de dolari.
„Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA estimează costul prăbuşirii Silicon Valley Bank pentru Fondul de garantare al depozitelor (DIF) la aproximativ 20 miliarde de dolari. Costul exact va fi determinat când FDIC finalizează administrarea, în urma reorganizării”, se arată în comunicat.
Cele 17 foste filiale ale SVB s-au redeschis luni ca filiale First-Citizens. Aproximativ 90 miliarde de dolari în titluri de valoare şi alte active de la SVB vor rămâne în administrare pentru a fi dispersate, a precizat FDIC.
First Citizens, „cea mai mare bancă de familie”
First Citizens, cu sediul în Raleigh, Carolina de Nord, are active de aproximativ 109 miliarde de dolari şi depozite totale de 89,4 miliarde de dolari, potrivit CNBC. Banca este deținută de o puternică familie de americani și se mândrește cu asta – „Suntem cea mai mare bancă controlată de o familie a națiunii”. În 2008, Frank Holding Jr a fost numit CEO al First Citizens, bancă înființată de bunicul său în 1898.
Prin achiziționarea Silicon Valley Bank, First Citizens își mărește dimensiunea și urcă în topul instituțiilor de creditare din SUA. La sfârșitul lui 2022, First Citizens avea puțin peste 100 de miliarde de dolari în active și în jur de 90 de miliarde de dolari în depozite, ocupând poziția cu numărul 36 pe lista marilor bănci americane.
În urmă cu o săptămână, o altă bancă falimentară, Signature Bank, a fost cumpărată de New York Community Bank.
Vânzarea SVB, semnal pozitiv
Vânzarea Silicon Valley către First Citizens a trimis un semnal pozitiv în întreaga piață financiar-bancară și a ajutat la revenirea acțiunilor pe bursă. Inclusiv băncile europene au primit un „boost”, după cum remarcă Reuters, care scrie că sectorul a fost puternic zguduit de un stres bancar cauzat de falimentul unor jucători de top din SUA, ca SVB și Signature Bank.
După ce autoritățile americane au intervenit în forță, există indicații cu privire la o reconsolidare a încrederii în sistemul financiar, mai notează sursa citată.
„Mișcarea este pozitivă pentru stabilitatea financiară și industria capitalului de risc”, a declarat Gary Ng, economist-senior la grupul Natixis, din Hong Kong.
Luni dimineață, acțiunile bancare din Europa au crescut pentru prima dată după o serie de sesiuni negative. Cel mai mare grup bancar german, Deutsche Bank (DBKGn.DE), care vineri, 24 martie, scăzuse cu 8,5% puncte, a înregistrat un salt cu 4,5%. Per ansamblu, se observă că indicele băncilor de top din Europa a crescut cu 1,4%, după ce scăzuse cu aproape 4% în sesiunea anterioară.
Și acțiunile băncilor din Asia și Australia s-au stabilizat luni, dar pe bursa din Hong Kong existând în continuare fluctuații negative (acțiunile Standard Chartered au scăzut cu aproape 4%).