Fostul premier italian Silvio Berlusconi a suferit o căzătură în timp ce făcea jogging în Sardinia, având contuzii la un pumn, la un umăr și la un genunchi, conform site-ului ziarului Il Sole 24 Ore.
Incidentul a avut loc în urmă cu două zile, în timp ce Silvio Berlusconi făcea jogging în parcul reședinței Villa Certosa din Sardinia. Informația a apărut în presă abia vineri dimineață, după ce fusese transmisă pe site-uri de socializare.
Producerea incidentului a fost confirmată de către deputata PdL Maria Rosaria Rossi, invitată în vila lui Berlusconi din Sardinia: „Silvio Berlusconi efectua alergarea de dimineață, a alunecat și a căzut. A suferit contuzii la mâna stângă și la umărul stâng, dar nu are luxații”.
Alberto Zangrillo, medicul personal al liderului fondator al Partidului Poporul Libertății (PdL), a dat asigurări că Silvio Berlusconi se simte bine.