Silvio Berlusconi: „Am fost acuzat de orice, mai puțin că aș fi homosexual”
Fostul șef al Guvernului italian Silvio Berlusconi a afirmat luni că stânga l-a „acuzat de orice, exceptând că ar fi homosexual și ar fura bani de la italieni”, într-un interviu difuzat pe un post de radio italian, relatează AFP.
În timpul interviului acordat postului Radio Capital, moderatorul l-a întrebat pe Berlusconi dacă a fi homosexual poate fi considerată o acuzație. „În cazul meu…”, a răspuns Il Cavaliere, după care a adăugat: „am mulți prieteni homosexuali, ei sunt simpatici și nostimi”, a spus el.
Silvio Berlusconi a fost în numeroase rânduri taxat pentru homofobie. Intervievat cu privire la escapadele sale amoroase – în prezent se află într-un proces pentru prostituție cu minore -, a răspuns în trecut că este „mai bine să iubești femeile frumoase, decât să fii homosexual”.
Din momentul în care și-a anunțat cea de-a șasea candidatură la conducerea Italiei, la 8 decembrie, magnatul media ocupă scenă audiovizuală, acordând interviuri în fiecare zi.
Intervievat referitor la sprijinul adus de biserică rivalului său, șeful Guvernului demisionar, Mario Monti, Berlusconi a afirmat că a „primit multe elogii (din partea bisericii, n.red.) pentru intervenții pe teme etice, în timp ce în programul lui Monti, pe care l-a citit în grabă, nu există niciun cuvânt dedicat acestor teme importante pentru biserică”.
Potrivit sondajelor, pentru alegerile generale anticipate de la 24 și 25 februarie, partidul lui Silvio Berlusconi (Poporul Libertății) este creditat cu 15-16 la sută din intențiile de vot, fiind devansat de Partidul Democrat (de stânga, 30 la sută) și coaliția condusă de către Monti (24 la sută).