Silvio Berlusconi nu mai vrea să mai fie președintele Italiei. Fostul premier a renunțat la candidatură
Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de președinte.
Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, a făcut o campanie amplă pentru a-i succede lui Sergio Mattarella, cu toate că analiștii politici din Italia au fost sceptici că miliardarul ar putea obține voturile necesare pentru a ocupa această funcție, informează Agerpres.
Într-o declaraţie făcută în marja unei întâlniri virtuale cu alţi lideri ai dreptei, Silvio Berlusconi a asigurat că are voturile necesare, dar că, într-un spirit de „responsabilitate naţională”, le-a cerut susţinătorilor săi să-i retragă candidatura.
„Astăzi, Italia are nevoie de unitate. Voi continua să îmi servesc ţara într-un mod diferit”, a anunțat Berlusconi.
Mario Draghi este favorit în cursa prezidențială
Potrivit sursei citate, favoritul în cursa pentru funcția de președinte al Italiei este actualul premier, Mario Draghi, fost șef al Băncii Centrale Europene.
Silvio Berlusconi ar prefera ca Draghi să își termine mandatul de premier, care ar urma să se încheie după alegerile din 2023.
„Consider că este necesar ca guvernul Draghi să îşi finalizeze activitatea până la sfârşitul legislaturii”, a spus Berlusconi într-un comunicat transmis de purtătorul său de cuvânt. Aceasta i-ar permite să realizeze reforma sistemului fiscal şi judiciar, precum şi a administraţiei, promise în schimbul miliardelor de euro din planul de redresare post-pandemie al Uniunii Europene, a spus fostul prim-ministru.
Preşedintele Italiei – un rol, în esenţă, ceremonial – exercită o putere considerabilă în cazul unei crize politice, fie că aceasta implică dizolvarea parlamentului, alegerea prim-ministrului sau refuzul acordării mandatului unor coaliţii fragile.
O mie de senatori, deputaţi şi reprezentanţi regionali vor începe luni votul. Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare două treimi din voturi în primele trei tururi, apoi majoritatea absolută în tururile următoare.
Coaliția de dreapta i-a cerut lui Berlusconi să candideze, dar era puțin probabil ca oferta sa să aibă succes din cauza dificultăților de a obține sprijinul larg necesar în mod tradițional în rândul celor peste 1.000 de parlamentari și delegați regionali implicați.
Preşedintele are în politica Italiei rolul de a rezolva probleme şi de a debloca situaţii care privesc guvernul, aşa cum a trebuit să facă de multe ori actualul şef al statului, Sergio Mattarella. Consensul între toate partidele este foarte important; s-a reuşit întrunirea acestuia pentru coaliţia de unitate naţională a premierului Mario Draghi, creată în contextul luptei împotriva epidemiei de coronavirus.