Silvio Berlusconi se îndreaptă spre o excludere istorică din Senat

Publicat: 26 11. 2013, 14:28
Actualizat: 19 06. 2014, 18:28

Fostul șef al Guvernului italian, Silvio Berlusconi, se pregătește să fie exclus din Senat miercuri, un sfârșit umilitor după aproape 20 de ani de prezență în Parlament, relatează AFP.

Votul privind excluderea lui Silvio Berlusconi din Senat va avea loc ca urmare a condamnării definitive a acestuia, pe 1 august, la patru ani de închisoare – dintre care trei intră sub incidența unei amnistii – pentru fraudă fiscală. O lege privind asanarea clasei politice italiene, votată în 2012, prevede excluderea pentru o perioadă de șase ani și inegibilitatea parlamentarilor condamnați la închisoare, după votul camerei din care face parte alesul.

Avocații și susținători ai lui Il Cavaliere, în vârstă de 77 de ani, au făcut totul pentru a întârzia votul privind excluderea sa din Senat. Stânga și Mișcarea Cinci Stele, condusă de fostul comic Beppe Grillo, – adică cel puțin 165 dintre cei 321 de senatori – sunt în favoarea excluderii lui Berlusconi, astfel încât rezultatul votului este previzibil.

„Aceasta se numește o lovitură de stat”, a declarat Il Cavaliere sâmbătă, în fața tinerilor din cadrul partidului său, Forza Italia. „Senatul va vota pentru a se debarasa de șeful de centru-dreapta, după ce a încercat să o facă fără succes timp de 20 de ani”, a adăugat el, clamându-și din nou nevinovăția.

Berlusconi nu mai face afirmații critice la adresa președintelui Giorgio Napolitano, în speranța de a fi grațiat, chiar dacă a refuzat să o ceară.

„Oricare va fi rezultatul votului privind excluderea, o eră se va încheia miercurea viitoare. Silvio Berlusconi nu va mai putea candida. Eu nu cred că el va accepta să fie dat afară de Partidul Democrat (principala formațiune de stânga), va demisiona cu un minut înainte”, a pronosticat vineri Lorenzo Cesa, secretarul partidului democrat-creștin UDC.

Susținători ai patronului de presă au făcut apel miercuri la o manifestație în fața reședinței sale din Roma.

Dar acest „vot dramatic, moment istoric care va marca parcursul legislaturii”, potrivit Corriere della Sera, nu ar trebui să antreneze în viitorul apropiat o criză politică majoră care ar destabiliza țara, aflată în plină recesiune, deoarece Poporul Libertății (PdL), condus de Il Cavaliere, s-a scindat în urmă cu două săptămâni în două părți.

Pe de o parte este Forza Italia, fostul partid al lui Silvio Berlusconi relansat, care regrupează „șoimii” și ar putea intra oficial în opoziție în momentul votării bugetului, la începutul săptămânii.

Pe de altă parte este Noul Centru-Dreapta (NCD), fondat de moderații conduși de către fostul succesor al lui Il Cavaliere, vicepreimerul Angelino Alfano, care vor vota împotriva excluderii lui Il Cavaliere, în semn de „loialitate”, însă doresc menținerea Guvernului de coaliție de centru-stânga al lui Enrico Letta. Voturile lor, adăugate la cele ale stângii, sunt suficiente pentru a asigura o majoritate parlamentară.

Chiar și exclus din Parlament, Berlusconi va continua să joace un rol politic. Potrivit unui Ipsos, publicat în această lună, Berlusconi s-ar afla în frunte.

Însă incertitudini planează asupra consecințelor judiciare ale excluderii lui Il Cavaliere.

Berlusconi – deja privat de pașaport din momentul condamnării – a solicitat să efectueze muncă în folosul comunității, „o umilire pentru mine și pentru întreaga țară”, a declarat el. Modalitățile privind executarea pedepsei urmează să fie fixate în câteva luni.

Totodată, el este vizat și de alte procese. În special Rubygate, în care a fost condamnat în primă instanță la șapte ani de închisoare, în iunie, pentru trafic de influență și sex cu o prostituată minoră, o pedeapsă suspendată, deoarece a făcut apel. Sau, cel pentru coruperea unui senator, care va începe la 11 februarie.

De asemenea, Il Cavaliere riscă să fie anchetat pentru coruperea unor martori.

Deși are o vârstă care ar trebui să-l ferească de o eventuală încarcerare, nu este exclus ca Berlusconi să fie plasat în arest, potrivit unor zvonuri. Cotidianul roman Il Messagero specula în această săptămână în legătură cu posibilitatea ca vechiul său prieten, președintele rus Vladimir Putin, aflat în vizită la Roma, să-i ofere un pașaport diplomatic care să-i permită să plece la Moscova.