Siria în beznă. Pană de curent uriașă în întrega țară
„Rețeaua electrică nu mai funcționează în niciun district al țării”, a precizat, pentru agenția siriană Sana, o sursă din Ministerul pentru Electricitate al țării.
„Au fost demarate operațiuni pentru restabilirea accesului la energie electrică”, a declarat aceeași sursă.
Si serviciile de internet au fost perturbate parțial de această pană de curent.
În prezent, în Siria se desfășoară atacuri între forțele regimului Bashar al-Assad, sprijinite de forțele ruse, și militanți ai organizațiilor teroriste Stat Islamic și Al-Nusra, afiliată rețelei Al-Qaida, grupări care sunt bombardate și de forțele coaliției internaționale conduse de SUA.
În baza unui armistițiu temporar intrat în vigoare de sâmbătă, agreat de SUA și Rusia, bombardamentele împotriva grupărilor opoziției siriene care au acceptat respectivul armistițiu au încetat, deși au fost raportate mai multe încălcări de ambele părți.
Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forțele regimului Bashar al-Assad și grupări rebele, printre care se află și organizații teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite și 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) și-au părăsit locuințele, mutându-se în alte zone ale țării sau emigrând.