Situația la frontieră se calmează, după ce 10.000 de oameni au intrat sâmbătă din Ungaria în Austria

Publicat: 06 09. 2015, 13:19

Cel puțin 1.000 de persoane au parcurs pe jos, la miezul nopții de sâmbătă spre duminică, cei zece kilometri dintre localitățile de frontieră ungară Hegyeshalom și austriacă Nickelsdorf, unde au așteptat legături feroviare, potrivit agenției austriece APA.

De la Nickelsdorf, imigranții luau trenuri către orașe austriece mai mari și către Germania, unde aproximativ 7.000 de oameni au ajuns sâmbătă, cu 26 de trenuri, la Munchen, a anunțat poliția. Operatorii feroviari din amebele țări și-au suplimentat capacitatea, pentru a face față afluxului.

Odată ajunși la Munchen, imigranții sunt distribuiți, cu autobuze și trenuri, către centre de refugiați din întreaga țară.

Refugiații, dintre care mulți sunt bolnavi și obosiți în urma calvarului de săptămâni pe care l-au îndurat după ce au plecat din țările lor, devastate de războaie, au fost întâmpinați adesea de către austrieci și germani cu aplauze și urale de bun venit, dar și cu alimente, cadouri și medicamente.

Valul de imigranți a început să curgă de sâmbătă dimineața, după ce autoritățile din Ungaria au mobilizat – într-un gest surrinzător – zeci de autobuze care să ia miile de refugiați blocați la gara Keleti din Budapesta – transformată într-o tabără improvizată de refugiați – către frontiera cu Austria.

Guvernul condus de Viktor Orban a refuzat timp de mai multe zile să le permită imigranților să iasă cu trenul din Ungaria, evocând reglementări UE care cer ca solicitanții de azil să fie înregistrați și să primească statut de refugiați în statele membre prin care au intrat pe teritoriul UE. Mulți dintre imigranți voiau să ajungă în Germania, cea mai puternică economie europeană, care a deschis ușa tuturor azilanților sirieni.

În urma unor consultări între autoritățile dintre Germania, Austria și Ungaria, s-a convenit asupra unei exceptări de la reglementările în domeniul azilului, în weekend, ceea ce le-a permis refugiaților să părăsească Ungaria.

Însă aproximativ 1.000 de imigranți nou-sosiți au instalat o tabăra lângă Budapesta și era neclar dacă li se va permite să plece și să obțină transport către Austria.

Alte câteva sute au început, pe picioare, lungul drum către frontieră.

Multe dintre aceste persoane au trecut în Ungaria dinspre Serbia. Poliția ungară a anunțat că a înregistrat 774 de imigranți – inclusiv 169 de copii – sâmbătă, cu mult mai puțini decât cei 1.500-3.000 care soseau zilnic în ultimele săptămâni.