Situație inedită la FMI. Lagarde concurează de una singură pentru conducerea Fondului
Guvernatorii și directorii executivi ai FMI au putut nominaliza candidați pentru a o înlocui pe Lagarde până miercuri la ora 11:59 pm (ora New Yorkului). Mandatul actual al lui Lagarde se încheie la 5 iulie, iar consiliul director al Fondului, care reprezintă cele 188 de țări membre, vrea să încheie procesul de selectare a unui nou șef cât mai cuând posibil.
„Perioada pentru transmiterea de nominalizări pentru noul mandat de director general s-a încheiat miercuri. Un singur candidat a fost nominalizat, Christine Lagarde”, a declarat Aleksei Mozhin, decan al consiliului director.
Problemele cu care se confruntă Lagarde în instanțele din Franța ar putea complica însă planurile acesteia, notează Bloomberg.
Un tribunal francez a decis în decembrie ca Lagarde să fie judecată pentru „neglijență” în legătură cu un acord amiabil al guvernului francez cu afaceristul Bernard Tapie, în urma căruia Tapie a încasat o sumă mare de bani. Lagarde și-a declarat nevinovăția și a afirmat că va face apel în privința deciziei instanței de a fi judecată.
Lagarde a preluat postul de șef al FMI în 2011, când Dominique Strauss-Kahn și-a dat demisia, după ce o cameristă a unui hotel l-a acuzat de agresiune sexuală. Procurorii au renunțat ulterior la cazul împotriva lui Strauss-Kahn, din cauza inconsecvențelor din declarațiile cameristei, iar fostul director al FMI a ajuns la o înțelegere amiabil cu aceasta, pentru o sumă nedezvăluită.