Slovacia s-a răzgândit: Nu vom alege imigranții în funcție de religia lor. Religia nu e un filtru
El a specificat că declarația potrivit căreia Slovacia nu va accepta imigranți musulmani „a fost scoasă din context”, adăugând că religia unui imigrant poate fi doar un factor care le va garanta o integrare mai mare în condițiile în care Slovacia este o țară creștină, neexistând comunități musulmane.
„N-am spus niciodată că o să primim numai creștini, dar preferăm creștinii din Siria, pentru că se pot integra. (…) Nu vom alege imigranții în funcție de religia lor. Religia nu reprezintă un filtru”, a clarificat Miroslav Lajcak.
El a subliniat că această distribuire a imigranților în cazul căreia UE încearcă să stabilească un plan nu trebuie să fie aleatorie.
„Nu trebuie să închidem ochii că putem să-i distribuim și că nu ne pasă cum trăiesc. Unde există o comunitate mare de musulmani, se integrează mai ușor”, a precizat acesta.
În urmă cu două săptămâni, Slovacia a transmis că va accepta doar creștini atunci când va primi refugiați sirieni, în conformitate cu mecanismul UE de distribuire a imigranților, informează site-ul BBC.
Țara trebuie să primească 200 de persoane din tabere de imigranți din Turcia, Italia și Grecia, în acord cu un plan european pentru relocarea a 40.000 de persoane. Purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac de Interne, Ivan Metik, a spus că musulmanii nu ar fi acceptați în această țară pentru că nu s-ar simți ca acasă.
Metik a declarat pentru BBC: „Vrem într-adevăr să ajutăm Europa în problema migrației dar…suntem doar o țară de tranzit și oamenii nu vor să rămână în Slovacia. Am putea primi 800 de musulmani dar nu avem moschei în Slovacia, deci cum ar putea musulmanii să fie integrați dacă nu le va plăcea să stea aici?”.