Prima pagină » Știri externe » Slovenia nu mai face față fluxului de imigranți. „A cerut deja altor state membre UE unități de poliție”

Slovenia nu mai face față fluxului de imigranți. „A cerut deja altor state membre UE unități de poliție”

Slovenia nu mai face față fluxului de imigranți. „A cerut deja altor state membre UE unități de poliție
Slovenia a cerut statelor membre ale Uniunii Europene să trimită unități de poliție pentru a ajuta la gestionarea fluxului de imigranți din Croația, a anunțat miercuri seara ministrul sloven de Interne, Vesna Gyorkos Znidar, la postul TV Slovenia, relatează Reuters în pagina online.

În ultimele 24 de ore, peste 10.000 de imigranți, mulți dintre ei refugiați din calea violențelor din Siria, au ajuns în Slovenia, cea mai mică țară de pe ruta Balcanică a refugiaților, în drum spre Austria.

„Slovenia a cerut deja altor state membre UE unități de poliție”, a precizat Znidar miercuri seara.

Comisarul european pentru Migrație și Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos, va vizita joi Slovenia pentru a discuta pe tema crizei migrației, în timp ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a convocat un summit extraordinar cu participarea a zece lideri europeni, pentru duminică.

Juncker i-a invitat la Bruxelles pe liderii din Austria, Bulgaria, Croația, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, România, Serbia și Slovenia.

Între timp, Parlamentul sloven a acordat mai multe prerogative armatei, care ajută poliția să controleze granița, iar autoritățile intenționează să reangajeze polițiști pensionați pentru a ajuta.

Numeroși imigranți au început să intre în Slovenia sâmbătă, după ce Ungaria și-a închis vineri granița cu Croația.

Autor

Citește și