Slovenia nu mai face față fluxului de imigranți. „A cerut deja altor state membre UE unități de poliție”

Publicat: 22 10. 2015, 09:48

În ultimele 24 de ore, peste 10.000 de imigranți, mulți dintre ei refugiați din calea violențelor din Siria, au ajuns în Slovenia, cea mai mică țară de pe ruta Balcanică a refugiaților, în drum spre Austria.

„Slovenia a cerut deja altor state membre UE unități de poliție”, a precizat Znidar miercuri seara.

Comisarul european pentru Migrație și Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos, va vizita joi Slovenia pentru a discuta pe tema crizei migrației, în timp ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a convocat un summit extraordinar cu participarea a zece lideri europeni, pentru duminică.

Juncker i-a invitat la Bruxelles pe liderii din Austria, Bulgaria, Croația, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, România, Serbia și Slovenia.

Între timp, Parlamentul sloven a acordat mai multe prerogative armatei, care ajută poliția să controleze granița, iar autoritățile intenționează să reangajeze polițiști pensionați pentru a ajuta.

Numeroși imigranți au început să intre în Slovenia sâmbătă, după ce Ungaria și-a închis vineri granița cu Croația.