Șeful diplomației bulgare Kristian Vighenin a calificat drept „absurdă” atitudinea Franței față de romii bulgari, subliniind că această problemă nu are nciun motiv să fie legată de admiterea țării în Spațiul Schengen, relatează AFP.
„O asemenea atitudine în cadrul Uniunii Europene (UE) este absurdă”, „ea amintește practici din timpuri vechi”, a declarat sâmbătă ministrul pentru postul public de radio BNR.
„Aceste aluzii la deportare merg prea departe”, a subliniat el într-un prim comentariu al Guvernului bulgar cu privire la unele declarații recente ale ministrului francez de Interne Manuel Valls. El a apreciat, săptămâna aceasta, că „majoritatea (romilor, și anume bulgari și români) ar trebui condusă la frontieră”, considerând că membrii acestei etnii nu se pot integra în Franța.
Întrebat despre acest lucru la New York, unde participa la Adunarea Generală a ONU, Vighenin a declarat că „numărul romilor bulgari în Franța este minim (și că) nu ei sunt cei care creează probleme”, sugerând că cea mai mare a imigranților romi în Franța sunt români.
Minoritatea romă din Bulgaria este estimată la aproximativ 700.000 de persoane, care emigrează mai degrabă în Spania și Italia în opinia unor experți bulgari.
Vighenin apreciază că „este necesar să fie primită cu calm” poziția Guvernului francez, confirmată săptămâna aceasta, împotriva unei apropiate aderări a Bulgariei și României la Spațiul Schengen. El afirmă că subiectele romilor și Spațiului Schengen „nu au nimic în comun”. „Indiferent dacă Bulgaria este sau nu în Schengen, acești oameni au dreptul să circule liber în interiorul UE, iar începând din ianuarie vor putea să muncească oriunde” în Uniune, a subliniat el.
Oferind asigurări că Sofia „va coopera cu statele membre ale Spațiului Schengen care afirmă că nu au încredere” față de ea, șeful diplomației bulgare a declarat că „nu trebuie să accepte un șantaj într-o problemă sau alta pentru a adera”. „Dacă Bulgaria și România nu sunt în Schengen, (acest lucru) nu le face membre de rangul doi în zona UE”, a subliniat el, amintând că Marea Britanie și țări scandinave nu fac nici ele parte din acest spațiu de liberă circulație.
Membre UE de la 1 ianuarie 2007, Bulgaria și România au îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Schengen, însă anumite state, ca Olanda, apreciază că cele două foste țări comuniste este necesar să înregistreze progrese mai importante în lupta împotriva corupției, în vederea protejării frontierelor în mod fiabil.
Citește cele mai importante știri ale zilei pe gandul.info