Prima pagină » Știri externe » Sofia renunță la acordarea cetățeniei bulgare în schimbul unor investiții

Sofia renunță la acordarea cetățeniei bulgare în schimbul unor investiții

Sofia renunță la acordarea cetățeniei bulgare în schimbul unor investiții
Parlamentul de la Sofia a respins miercuri o lege ce prevedea acordarea cetățeniei bulgare în schimbul unor investiții, relatează AFP.

Parlamentul de la Sofia a respins miercuri o lege ce prevedea acordarea cetățeniei bulgare în schimbul unor investiții, relatează AFP.

Naționalitatea bulgară este căutată deoarece cetățenii acestei țări – cea mai săracă din UE – vor putea lucra liber în toate statele Uniunii Europene începând cu 2014.

În termenii legii pregătite de guvernul minoritar al premierului tehnocrat Plamen Oreșarski, Bulgaria trebuia să acorde solicitanților străini statutul de rezident permanent în schimbul unui depozit de un milion de leva (511.000 euro) într-o bancă bulgară pentru o perioadă de cinci ani. Solicitantul ar fi putut obține cetățenia bulgară și investind aceeași sumă într-o societate din sectorul industriei, infrastructurii, transporturilor sau turismului.

Acest text a fost votat în octombrie, însă blocat apoi la 8 noiembrie de un veto al președintelui bulgar Rose Plevneliev.

Miercuri, guvernul a strâns doar 114 voturi din partea celor 205 deputați prezenți în favoarea textului său, în timp ce avea nevoie de susținerea a cel puțin 121 de deputați din 240, cât numără parlamentul, pentru a trece peste vetoul prezidențial.

Ultranaționaliștii partidului Ataka care susțin tacit guvernul minoritar, au votat în mod excepțional alături de opoziția conservatoare.

O dată cu impunerea vetoului său, președintele Rosen Plevneliev a recunoscut că atragerea investițiilor este „o prioritate națională, însă nu poate fi realizată în detrimentul securității naționale”. El a evocat în special pericolul comiterii fraudelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu