SOLDAȚII DESTINULUI. Cum a ajuns „Captain America” să lupte împotriva ISIS în Siria: „Poți spune că sunt liber profesionist”

Aceasta este relatarea jurnalistei Jennifer Percy de la New York Times. În apropierea sătucului, Percy s-a întâlnit cu americanul Clay Lawton, în vârstă de 26 de ani, care luptă contra ISIS alături de miliția locală, ca  voluntar. „Sunt din Rhode Island”, a spus el. „Știi zona? Mulți oameni o confundă cu Staten Island sau Long Island”.

La momentul întâlnirii cu jurnalista de la NYT, Lawton era un fel de „ronin”, adică un samurai fără stăpân. El se întreba cum poate să își găsească un comandant și să treacă la acțiune. „Poți spune că sunt liber profesionist”, a glumit soldatul.

Execuția lui James Foley, picătura care a umplut paharul pentru Lawton (foto), devenit între timp „Captain America”

Lawton a auzit pentru prima oară de ISIS în emisiunea „The Daily Show With Jon Stewart”. La acea vreme era angajat în Key West, conducând bărcile de turiști de la o insulă la alta, mergând la petreceri și întâlnindu-se cu fete. Trei luni mai târziu, s-a plictisit și s-a întors acasă. A locuit cu părinții și a lucrat ca vopsitor de case, crezând că va avea o carieră în tâmplărie.

După liceu, a stat mult timp în armată, dar nu a participat niciodată la misiuni. Și-a dorit mereu să facă asta. Când un prieten i-a trimis un email cu linkuri care includeau filmele cu execuțiile unor americani precum James Foley, Lawton a decis, în pauza de masă, să se înroleze în lupta contra ISIS.

Pe pagina de Facebook „Leii din Rojava” erau recrutați voluntarii străini care doreau să lupte contra grupării teroriste. Aceasta era afiliată Unităților de Protecție a Poporului, YPG, facțiunea militară kurdă care controlează începând cu 2012 un teritoriu între cel controlat de ISIS, în nordul Siriei, și Turcia. Rojava, după cum îl numesc kurzii, este locul care nu exista până nu demult, până când războiul civil din Siria a deschis un front al naționalismului kurd.

Lawton a fost recrutat de YPG și mai avea, la acea vreme, 800 de dolari în cont. În februarie, a zburat în Norvegia, apoi în Dubai și de acolo în Sulaimaniya, Irak. „Am fost foarte îngrijorat. Credeam că toți sunt din ISIS. Credeam că o să fiu răpit”, a spus americanul.

Un rebel l-a luat pe Lawton într-un taximetru fals și l-a dus în prima linie a frontului. Acesta a ajuns în Siria, a primit o armă M-16 și în doar două săptămâni, participa deja la ofensiva din Tel Hamis. „Deocamdată, lupta contra ISIS nu era mare lucru. Părea simplă”.

Numele lui de „război” era „Heval Sharvan”, dar luptătorii îl numeau Captain America. Într-o zi, a ucis un militant ISIS, care dorea să lanseze o grenadă. „Pur și simplu a explodat. A fost distrus”, a declarat Lawton.

Luptătorii străini dormeau în sate, stăteau de pază, ardeau gunoiul, nu aveau planuri sau un program anume. Erau ușor de observat. Unii veniseră din alte conflicte, alții erau „la sol” de ceva luni.

foto: captură NYT

Avery Harrington: „Am depășit cu 54 de zile viza de ședere”

Lawton nu este singurul american din satul sirian. Alături de el este Avery Harrington (foto), Cekdar pentru kurzi. „Am depășit cu 54 de zile viza de ședere”, a mărturisit acesta.

Harrington a fost în marina americană în timpul primului război din Golf, dar nu a ajuns pe frontul din deșert. Înainte de ajunge în Siria, a lucrat în Departamentul Transporturilor din Ohio, ca tehnician de autostrăzi. Iarna, folosea un plug pentru a îndepărta zăpada de pe drum. După ce a luat legătura cu Leii din Rojava, a zburat în Irak, în martie 2015, având la el 10.000 de dolari, o armură cu plăci din oțel, două conserve, șuncă de curcan, 25 de perechi de șosete noi și 10 pachete de șervețele umede pentru bebeluși. Conservele sale nu au părăsit Irakul și a plătit taxe de bagaje de peste 500 de dolari…

În aprilie, Harrington a ajuns în Siria, unde a făcut parte dintr-un grup de 12 soldați străini. Cu toții au făcut „cursurile” dure ale așa-zisei „academii”. Harrington era unul dintre cei șapte străini din „clasa” sa, alături de doi alți americani, un neo-zeelandez, un iranian și doi britanici, printre care și actorul Michael Enright. Cei cu mai multă experiență au primit mitraliere PKC, în timp ce alții au rămas cu Kalașnikov-urile.

De ce se aflau acolo? Unii au fugit de viața de acasă. Alții erau soldați bătrâni, încercând să umple un gol. Și mai mulți fuseseră deziluzionați. Au venit din spirit de solidaritate, spirit de aventură sau pur și simplu pentru a-și îndeplini o fantezie din copilărie. Au venit pentru a retrăi o parte din teribilismul adolescenței. Cel mai tânăr luptător avea 19 ani și cel mai bătrân, 66, ultimul fiind un fost profesor din Canada, pe numele său Peter Douglas.

Dorința a fost declanșată pentru fiecare în mod diferit: filme de război, sentimentul neputinței…și al furiei. Și-au luat bilete de avion din Philadelphia sau Miami sau Washington și au zburat de-a lungul Atlanticului, urmând ordinele unui militant kurd de pe Facebook, care de abia încropea o boabă de engleză. Au venit să ajute, scrie nytimes.com.

Au trecut granița pentru a se alătura unui stat de facto, condus de o miliție socialistă cu resurse puține, intrând într-un război în care soldații mor din cauza unor răni care în alte condiții ar fi fost tratate. Veteranii aveau mai multă experiență cu armele decât YPG, care lupta cu infanterie ușoară și fără protecții de kevlar. După cum a spus un străin dintr-un pluton kurd, „nu aș juca nici Paintball îmbrăcat în așa ceva…”. Soldații străini au abandonat totul: joburi, copii, soții.

Unii au luptat, alții au stat degeaba. Frustrarea se poate citi pe chipurile unora dintre ei. Și-au supraestimat utilitatea. Munca lor a fost respectată, dar nesemnificativă. Au venit cu ideea binelui care se opune răului, s-au crezut eroi și au descoperit că se învârt în cercuri.

„Am dat mereu tot ce am putut. Și am fost mereu trași pe sfoară”, a povestit Harrington.

În lunile de după venirea primilor voluntari, în toamna lui 2014, luptătorii străini și YPG s-au confruntat cu ISIS, dar „au început să moară”. Până în vara lui 2015, cel puțin șase luptători au murit, inclusiv un american. Kurzii au început să-i folosească pe străini la misiuni mai sigure – precum cele de pază.

Matson, „idolul femeilor”, plătit de kurzi cu 100 de dolari pe lună, pentru mâncare și hârtie igienică

Jordan Matson (foto), un american de 29 de ani din Wisconsin, a fost unul dintre cei care au continuat să se alăture cauzei kurzilor, în cele mai periculoase misiuni. A fost al doilea luptător străin care a ajuns în Siria. A devenit atât de popular în miliție, încât o tânără a amenințat că se sinucide, dacă Matson nu o ia de nevastă.

Jurnaliștii s-au întâlnit cu Matson în timp ce activa ca lunetist în Siria. Întâlnirea a avut loc în subsolul unei clădiri din Tel Tamer, un oraș fantomă, cu magazine închise și câini maidanezi cu urechile tăiate. Matson și Harrington sunt doi dintre luptătorii străini care au primit o soldă de 100 de dolari pe lună pentru serviciile lor în YPG, bani pentru mâncare și hârtie igienică.

Înainte de război, Matson nu s-a deplasat nicăieri în afara Americii. A lucrat în schimbul trei la o fabrică de ambalat carne din Wisconsin și a fost în armată timp de un an și jumătate, după care superiorii l-au lăsat la vatră. „Credem că ai sindromul post-traumatic”, i-au spus aceștia. El a răspuns: „Nu-l am”. La acea vreme, era în curs de divorț și la un moment dat a simțit o goliciune, venită din faptul că nu a ajuns niciodată pe front, în mijlocul acțiunii.

În iunie 2014, după căderea Mosulului, Matson a citit pe Facebook câteva informații despre un alt american, Brian Wilson, care era în Rojava și lupta contra ISIS. Wilson i-a sugerat o rută prin care a ajuns în Siria, sub „acoperirea” de doctor.

foto: captură NYT

Lucrurile s-au desfășurat rapid pentru Matson. A devenit lunetist, deși nu avea pregătire și nici înzestrare. Misiunea soldaților era să atace un grup ISIS care lansa mortiere asupra unei secții de poliție creștine. A fost o luptă de șase ore, în care un luptător YPG a murit în urma unui atentat sinucigaș. Matson a fost lovit de o grenadă și a suferit o rană la picior. O ambulanță l-a dus rapid la un spital din Serekaniye, unde s-a recuperat și a administrat o pagină de Facebook pentru recrutarea de „lei pentru YPG”.

Povești cu soldați nebuni. Cineva a furat sandalele cadavrului mutilat

Limba reprezintă o barieră în cadrul organizației și străinii nu pot comunica bine cu kurzii, care ar fi trebuit să-i „gestioneze”. Conflictele între caractere sunt dese și puternice. Există povești legate de soldați nebuni. De exemplu, un britanic avea obiceiul să „mângâie” cadavrele luptătorilor ISIS. Un altul se folosea de „capacitățile sale de medium” pentru a auzi ce discută jihadiștii. Grupul avea și un paranoic, care îi întreba pe recruții străini dacă au fost trimiși de CIA.

Când Michael Enright, actorul englez care s-a antrenat alături de Harrington, s-a alăturat luptătorilor kurzi, a devenit o sursă de controverse. Matson a dorit ca Enright să părăsească frontul de luptă, considerându-l „instabil psihic”. Când Enright a fost ostracizat în timpul unui antrenament, „ultimul lucru pe care mi l-a zis a fost – Sper să nu primești un glonț în cap, amice”… La rândul meu, m-am gândit că dacă îl văd pe front, cu siguranță o să primim un glonț în cap”, a declarat Matson.

Omul mort din sat era culcat pe spate, cu brațele crucificate și partea inferioară a corpului răvășită. Arăta ca și cum cineva ar fi înfipt o prună într-unul din ochii săi și ar fi lăsat-o să putrezească. Bomba îi distrusese corpul și capul îi atârna ușor pe spate. Buza de sus îi fusese spulberată până la nas.

„Am mai văzut cadavre, pe vremea când lucram la Departamentul de Transporturi din Ohio”, a declarat Harrington. „Cineva i-a furat sandalele. Ieri avea sandale”, a observat americanul.

Azad, „îngerul” maidanezilor

Harrington a povestit cum kurzii aruncă cu pietre după câinii vagabonzi. Un alt luptător străin a fost gata să ucidă pe cineva, din cauza acestui „obicei”. „Cine este acest om?”, a întrebat jurnalista de la NYT.

„Este tipul din San Antonio. Texanul a stat prea mult timp aici. E un tip cumsecade, dar nu știe cum să abordeze situațiile. Aceasta e țara lor, ne supunem regulilor lor”, a spus Harrington.

foto: captură NYT

Texanul a cerut să fie prezentat drept „luptătorul Azad (foto)”. El și-a vândut colecția de arme pentru a ajunge în Siria, unde luptă contra ISIS și pare dezamăgit: „Conduceam un camion pentru o companie petrolieră, când am decis să vin aici. Am primit un loc de muncă în construcții, ca să îmi păstrez forma fizică. Dar este frustrant. Aroganța kurzilor… Ei nu cunosc lucrurile mărunte care le-ar putea salva viața”.

Se aștepta să îi antreneze pe cei din YPG, dar acestora nu le-a păsat de aptitudinile sale. Cândva, l-au pus să conducă o ambulanță și doar atât… „Am venit până aici pentru nimic”, a mărturisit americanul.

Michael Enright a trecut de la filme la realitate. Azad: „Renunți la tot ce ai pentru a veni aici și te alegi cu tipii ăștia”

În altă „scenă”, actorul indiscret Michael Enright (foto) a venit să se certe cu Harrington, din cauza comentariilor acide ale celui din urmă, postate pe Facebook. Harrington îl poate domina ușor pe Enright, care este mai mic de statură.

Urlă unul la celălalt, dar cuvintele nu se aud. Enright îl lovește pe Harrington cu capul în gură. Harrington încearcă să-l lovească, dar ratează. Kurzii pornesc mașina. Enright fuge în remorca acesteia și se uită în urmă „ca un câine”.

foto: captură NYT

Incidentul l-a indispus pe Azad. „Renunți la tot ce ai pentru a veni aici și te alegi cu tipii ăștia”, a povestit el. Azad a început să se plimbe neliniștit și s-a așezat lângă un cadavru. „Avem un militant daesh (ISIS) aici. De ce violezi și ucizi femei și copii? Ai executat un copil de trei ani? Vreți interviu cu un daesh? Daesh e aici!”, a exclamat Azad.

Jurnalista de la NYT a călătorit alături de Harrington într-un sat vecin, unde trebuia să se întâlnească cu șoferul care să o scoată din Siria. Clay Lawton era acolo, alături de un estonian, un olandez și un spaniol. Și-a luat „la revedere” și a plecat. În timpul călătoriei, o pană de cauciuc a blocat mașina în drum. Lawton și Percy au fost transportați în lama unui buldozer.

foto: captură NYT

„Vezi satul ăla de acolo?”, a întrebat Lawton, arătând cu degetul spre un morman de beton. „Acolo l-am împușcat pe militantul ISIS. Nu ar trebui să stăm aici, suntem în bătaia lunetiștilor”, a explicat bărbatul. În același timp, un nor alb s-a ridicat deasupra câmpului morții. „E un raid aerian. Încă mai sunt militanți ISIS acolo”.

Un alt șofer i-a așteptat la capătul drumului. Lawton a sărit în duba respectivă. „Unde vrei să mergi?”, l-a întrebat jurnalista. „Nu contează”, a răspuns „soldatul destinului”. „Du-mă în SUA sau într-o zonă de război”.

Planul lui Lawton era să se schimbe în haine de civil și să traverseze granița în Irak. Situația politică era însă prea complicată pentru a-l ajuta pe american să treacă dincolo. Lawton a început să-și arunce lucrurile în urma sa. Era hotărât să încerce o cale pe cont propriu, să-și ușureze drumul spre Irak.

Jennifer Percy este jurnalistă NYT și totodată autorul cărții „Tabăra demonilor: Exorcismul unui soldat”.