Soldatul american acuzat că a furnizat informații site-ului WikiLeaks cere abandonarea celor 22 de capete de acuzare
Avocații lui Bradley Manning, acuzat că a furnizat informații site-ului WikiLeaks, au cerut marți abandonarea tuturor acuzațiilor formulate împotriva acestuia, în cursul unei audieri preliminare în fața justiției militare la Fort Meade (Maryland, est), în apropiere de Washington, relatează AFP.
Avocații soldatului de 24 de ani au justificat această cerere afirmând că acuzarea nu și-a respectat obligația de a împărtăși informații importante și, prin urmare, dosarul ar trebui respins.
Procurorii militari au răspuns că și-au îndeplinit această obligație și că, în cazul în care se va stabili altfel, judecătorul poate remedia problema fără a abandona cele 22 de capete de acuzare care îl vizează pe Manning.
Echipa de apărare a tânărului soldat urma de asemenea să conteste marți principala acuzație care îl vizează, „colaborare cu inamicul”, explicând că Manning nu avea nici o „intenție infracțională” și că infracțiunea nu a fost comisă.
„Soldatul Manning a dezmințit expres orice intenție de a ajuta vreun inamic al Statelor Unite”, așa cum arată conversațiile sale online, a afirmat avocatul David Coombs, într-o cerere către tribunal.
Bradley Manning este acuzat că a transmis site-ului WikiLeaks, între noiembrie 2009 și mai 2010, documente militare americane privind războaiele din Irak și Afganistan, precum și 260.000 de telegrame ale Departamentului de Stat, declanșând o furtună în diplomația mondială.
El nu a anunțat dacă va pleda vinovat sau nevinovat, iar data procesului său în fața unei Curți marțiale urmează să fie stabilită.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoarea pe viață.