Soluția extremă a unui premier din UE, pentru a-i descuraja pe eurosceptici: Să vadă și ei cum e în afara UE

Publicat: 10 10. 2016, 22:36

 

Decizia Marii Britanii de părăsire a Uniunii Europene a fost un semnal de trezire pentru liderii UE și pentru liderii statelor membre, care trebuie să analizeze ce funcționează și ce nu funcționează în comunitatea europeană.

„Închiderea frontierelor pentru o zi le-ar arăta oamenilor ce înseamnă să aștepte două ore pentru a ajunge în Italia ori în Spania, ce înseamnă să fie verificări la orice vamă, ce înseamnă să fie blocate toate schimburile”, a declarat Bettel, citat de site-ul agenției Bloomberg.

„Ar trebui închise granițele doar o singură zi, pentru ca cetățenii să vadă cum este să fie în afara Europei. Ceea ce propun este teribil, dar acest exercițiu ar fi bun pentru ca lumea să înțeleagă ce înseamnă UE”, a subliniat premierul Luxemburgului.

Xavier Bettel consideră că Uniunea Europeană trebuie să aibă o atitudine fermă în negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit, excluzând posibilitatea oricăror discuții înaintea declanșării procedurii de părăsire a Blocului comunitar.

„Liderii UE trebuie să rămână fermi pe poziție. Marea Britanie vrea propria porție de prăjitură. Britanicii, chiar în cadrul Uniunii Europene, erau exceptați de la numeroase mecanisme comunitare; acum, vor să iasă din UE, dar să aibă multe facilități pentru accesul pe piața unică. Nu suntem pe Facebook, unde activăm statusul «este complicat»”, a subliniat Bettel.

Marea Britanie, care nu face parte din Schengen, nici din zona euro, beneficiind de un statut special în materie de aplicare a deciziilor judiciare europene și de contribuții particularizate la bugetul comunitar, a optat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Londra, care până acum a tergiversat declanșarea procedurii oficiale de ieșire din UE, speră că, în pofida Brexit, va menține accesul la piața comunitară, dar liderii europeni au semnalat că acest lucru va fi posibil doar dacă Marea Britanie acceptă libertatea de circulație și contribuții la bugetul UE.