Prima pagină » Știri externe » Soluția găsită de Cipru pentru revigorarea economiei

Soluția găsită de Cipru pentru revigorarea economiei

Soluția găsită de Cipru pentru revigorarea economiei
Ciprul pregătește de urgență un cadrul legislativ pentru dezvoltarea de cazinouri, sperând că va atrage astfel ruși bogați pentru a revigora economia, după ce unii parteneri din zona euro au acuzat statul că a tolerat activități suspecte derulate de persoane și companii din Rusia în băncile locale.

Ciprul pregătește de urgență un cadrul legislativ pentru dezvoltarea de cazinouri, sperând că va atrage astfel ruși bogați pentru a revigora economia, după ce unii parteneri din zona euro au acuzat statul că a tolerat activități suspecte derulate de persoane și companii din Rusia în băncile locale.

Guvernul a pregătit un proiect de lege privind licențierea și operarea cazinourilor, așteptând în prezent un studiu de impact privind viabilitatea inițiativei, a declarat ministrul comerțului, turismului și industriei George Lakkotrypis, citat de Bloomberg.

„Ne vom mișca foarte repede. Suntem interesați să atragem investiții pentru o stațiune care va cuprinde și cazinouri. Astfel ne vom îmbunătăți oferta turistică, iar Ciprul va deveni o destinație turistică pentru orice perioadă a anului”, a arătat oficialul.

Autoritățile încearcă să reducă impactul acordului de finanțare externă convenit cu partenerii europeni, în urma căruia a doua mare bancă din țară a fost închisă, iar cea mai mare instituție de credit trece printr-un program dur de restructurare.

Potrivit estimărilor oficiale, economia se va contracta cu 13% în următorii doi ani odată cu declinul industriei financiare, lovită de controale asupra circulației capitalului și o taxă asupra depozitelor bancare de peste 100.000 de euro. Activele sectorului bancar cipriot depășesc de aproximativ 8 ori Produsul Intern Brut al țării și se estimează că jumătate din depozitele din bănci sunt controlate de persoane sau companii din Rusia.

Turismul reprezintă aproximativ 19% din PIB-ul Ciprului. Cazinourile ar putea aduce un spor semnificativ acestui sector, având în vedere legăturile strânse cu Rusia, unde astfel de localuri nu mai sunt legale.

Ciprul este un loc accesibil pentru câteva zile sau săptămâni de soare, cu opțiuni variate de distracție, comentează analistul Paul Hezfeld, consultant specializat în industria jocurilor de noroc.

„Ciprul ar putea deveni pentru ruși ceea ce este Mallorca pentru germani”, a afirmat el.

Numărul vizitatorilor ruși în Cipru a crescut în aprilie cu aproape 15% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anlui trecut, potrivit datelor oficiale, deși guvernul a introdus restricții asupra tranzacțiilor financiare.

Numărul britanicilor și al germanilor, în mod tradițional cei mai numeroși turiști din Cipru, a scăzut cu 13%, respectiv 39%.

Warrick Bartlett, alt cosultant în jocuri de noroc, consideră că Cipru are un potențial uriaș pentru dezvoltarea industriei cazinourilor.

„Ciprul este așezat strategic, aproape de Orientul Mijlociu, unde mulți cetățeni bogați sunt nevoiți acum să călătorească până la Londra pentru a juca. Potențialul cel mai ridicat vine însă din partea vizitatorilor ruși bogați”, comentează el.

Cheltuielile anuale pe jocuri de noroc se ridică în Rusia la aproximativ 170 dolari pe persoană, față de o medie de 82 de dolari la nivel mondial, a precizat acesta.

Rusia a interzis în 2009 majoritatea formelor de jocuri de noroc, cazinourile și sălile de jocuri mecanice fiind scoase în afara legii. Acum, majoritatea amatorilor de jocuri de noroc din Rusia călătoresc în afara țării, Belarusul fiind unul dintre principalii beneficiari, spune Bartlett.

Ciprul a încheiat la sfârșitul lunii martie un acord de finanțare externă de 10 mliarde euro cu UE și FMI, după ce a cerut sprijin internațional la jumătatea anului trecut.

Negocierile au fost prelungite de opoziția politicienilor germani, care au acuzat statul că tolerează spălarea de bani în băncile locale pentru persoane și companii din Rusia.

Ministrul francez al Finanțelor, Pierre Moscovici, a declarat în martie că parlamentul cipriot pare că protejează „economiei de cazino”, și nu populația.

Ciprul este divizat din anii ’70, când nordul insulei a fost invadat de Turcia. Partea de sud a insulei nu a monetizat potențialul în zona jocurilor de noroc, în timp ce autoritățile zonei autonome din nord au început încă din anii ’80 să se concentreze pe atragerea amatorilor de cazinouri din Rusia, Israel și statele arabe.

Ciprioții turci din nord nu au însă voie să joace în cazinouri, astfel că dezvoltarea industriei de profil în sud ar putea dezvolta și o piață locală de clienți.

Veniturile din jocuri de noroc vor ajunge în 2015, la nivel global, la 182,8 miliarde de dolari, în urcare cu 55% față de nivelul din 2010. În Europa, Orientul Mijlociu și Africa se estimează creșterea cu 12% a afacerilor de profil, la 18,3 miliarde de dolari, potrivit estimărilor PwC.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein