Șomajul din Grecia atinge un nou NIVEL RECORD

Publicat: 06 12. 2012, 13:27
Actualizat: 07 02. 2016, 10:30

Rata șomajului din Grecia a crescut în septembrie la un nou nivel record, de 26%, de la 25,3% în luna august, a anunțat, joi, agenția de statistică de la Atena, citată de cotidianul elen Kathimerini.

Declinul economiei elene, în al cincilea an de recesiune, a afectat piața muncii și a împins șomajul la mai mult de două ori media zonei euro. În uniunea monetară, rata șomajului s-a situat în septembrie la 11,6%.

Șomajul pentru august a fost revizuit la 25,3%, după ce a fost anunțat inițial la 25,4%.

În rândul tinerilor, persoane de 15-24 de ani, șomajul a fost de 56,4% în septembrie, comparativ cu 47,6% în aceeași perioadă a anului anterior.

Aproximativ 1,3 milioane de persoane nu aveau loc de muncă în Grecia la sfârșitul lunii septembrie, cu 38% mai mult față de septembrie anul anterior. Raportat la august, numărul șomerilor a urcat cu aproape 3%.

Numărul persoanelor angajate s-a situat la 3,7 milioane în septembrie, în declin cu 8,1% comparativ cu aceeași lună din 2011 și cu 0,6% față de august.