Prima pagină » Știri externe » S&P a scăzut cu o treaptă ratingul Greciei, în lipsa unui rezultat al negocierilor cu creditorii

S&P a scăzut cu o treaptă ratingul Greciei, în lipsa unui rezultat al negocierilor cu creditorii

S&P a scăzut cu o treaptă ratingul Greciei, în lipsa unui rezultat al negocierilor cu creditorii
Agenția de evaluare financiară Standard&Poor''s (S&P) a retrogradat cu o treaptă ratingul Greciei, aflat deja în categoria nerecomandată pentru investiții, de la B- la CCC+, cu perspectivă negativă, lipsa unui acord cu creditorii externi punând în pericol achitarea datoriilor pe care le are statul.

„Retrogradarea reflectă viziunea noastră legată de faptul că situația Greciei depinde de condiții economice și financiare favorabile. Din punctul nostru de vedere, aceste condiții s-au înrăutățit din cauza incertitudinii alimentate de negocierile prelungite dintre guvernul grec și creditorii săi”, se arată într-un comunicat al S&P.

Agenția americană estimează că economia elenă s-a contractat cu aproape 1% în ultimele șase luni, în pofida deprecierii monedei euro și a scăderii prețului petrolului.

„Considerăm că perspectivele economice ale Greciei s-ar putea înrăutăți în continuare, dacă discuțiile dintre Grecia și creditori nu vor avea un rezultat în curând. Dacă negocierile nu se înbcheie cu un rezultat pozitiv înainte de jumătatea lunii mai, s-ar putea să nu mai fie suficient timp pentru parlamentul din Grecia pentru a pune în practică condițiile aferente impuse prin revizuirea programului”, potrivit S&P.

Grecia a ratat ținta de deficit bugetar convenită cu creditorii internaționali la încheierea programului de ajutor financiar în 2010. Astfel, deficitul bugetar s-a situat la 3,5% din PIB anul trecut, în condițiile în care Comisia Europeană anticipa un deficit de 1,6% din PIB, conform The Wall Street Journal.

În 2010, Grecia a încheiat un acord cu Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană pentru un împrumut în valoare de 240 de miliarde, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Potrivit planului de returnare a acestui împrumut, Grecia trebuie să plătească 9 miliarde de euro anul acesta către FMI.

Grecia a rambursat săptămâna trecută Fondului Monetar Internațional (FMI) o tranșă în valoare de 450 de milioane de euro scadentă joi, din împumutul primit de la instituție, în condițiile în care rezervele monetare ale țării continuă să scadă. Guvernul elen trebuie să achite o tranșă în valoare de 760 de milioane de euro către FMI pe 12 mai, potrivit Reuters.

S&P notează că ar putea decide să scadă din nou ratingul Greciei, dacă datoria comercială a statului va crește, în condițiile în care guvernul de la Atena nu va putea obține noi fonduri din partea creditorilor externi.

Guvernul de la Atena mai poate accesa o tranșă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar încheiat cu creditorii internaționali în 2010, însă aceștia au condiționat acordarea tranșei de adoptarea unor reforme de austeritate.

Miniștrii din zona euro au cerut în mai multe rânduri guvernului elen să revizuiască lista de reforme trimisă în urma acordului încheiat cu creditorii internaționali în luna februarie, pentru prelungirea pachetului de bailout cu patru luni, întrucât măsurile propuse nu erau suficient de concrete.

Impasul în care se află în prezent negocierile dintre Grecia și creditorii externi a crescut îngrijorările legate de intrarea Greciei în incapacitate de plată și de părăsirea zonei euro, cu atât mai mult cu cât estimările analiștilor arată că fondurile de care dispune guvernul de la Atena ar putea să se termine în luna aprilie.

În prezent, datoria Grecia se ridică la aproximativ 315 miliarde de euro, adică 175% din PIB.

Citește și