Spania a anunțat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din 10 mai. Două regiuni înregistrează majoritatea cazurilor noi
Autoritățile de la Madrid au anunțat joi cea mai mare creștere a numărului de noi cazuri de COVID-19 din ultimele două luni.
Astfel, la nivelul Spaniei au fost înregistrate joi 580 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus față de miercuri, față de cele 390 raportate în ziua anterioară, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat în regiunile Aragon și Catalonia.
În anumite regiuni din Catalonia au fost impuse noi restricții de către autoritățile locale, în special în zona orașului Lleida. Aici, peste 160.000 de oameni sunt afectați de restricții de circulație.
Totodată, autoritățile din domeniul sănătății din Catalonia au anunțat că vor fi luate măsuri noi pentru limitarea răspândirii virusului și în capitala regională, Barcelona, dar nu au dat încă detalii cu privire la acestea.
Spania înregistrează noi focare de COVID-19
Peste 170 de focare de COVID-19 au apărut în Spania după ce autoritățile de la Madrid au decis, pe 21 iunie, să înceapă relaxarea măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Potrivit datelor prezentate de către autoritățile centrale, cele mai multe dintre aceste focare au apărut în Catalonia.
Ministerul spaniol al Sănătății a informat că în Catalonia s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 142 de noi cazuri de COVID-19, față de cele 91 anunțate miercuri.
În regiunea Aragon, din estul țării, numărul de cazuri noi a ajuns la 266 joi, față de cele 160 raportate miercuri, potrivit aceleiași surse.
Autoritățile din domeniul sănătății din Catalonia au anunțat că numărul de cazuri active la nivelul regiunii a înregistrat cea mai mare creștere din 18 mai și până în prezent.
În capitala Cataloniei, Barcelona, al doilea cel mai mare oraș al Spaniei și unul dintre cele mai vizitate din Europa, numărul de cazuri de COVID-19 s-a triplat în ultima săptămână.
Autoritățile locale au impus recent unele restricții în trei cartiere ale unei suburbii a Barcelonei.