Prima pagină » Știri externe » Spania vrea ca NATO să considere migrația ilegală ca fiind „o amenințare de tip hibrid”

Spania vrea ca NATO să considere migrația ilegală ca fiind „o amenințare de tip hibrid”

Spania vrea ca NATO să considere migrația ilegală ca fiind „o amenințare de tip hibrid”
Spania vrea ca NATO să considere migrația ilegală ca fiind „o amenințare de tip hibrid”

Spania, în calitate de gazdă a viitorului summit NATO, va face eforturi pentru includerea „amenințărilor hibride” precum migrația ilegală, insecuritatea alimentară și terorismul în noua foaie de parcurs a Alianței, a declarat ministrul de Externe, Jose Manuel Albares, într-un interviu.

Summitul din 29-30 iunie de la Madrid va fi unul dintre cele mai importante de la înființarea NATO, în 1949, notează Reuters.

În cadrul acestuia va fi elaborat „Conceptul strategic” al Alianței pentru următorul deceniu, care va contura misiunea acesteia în contextul invadării Ucrainei de către Rusia și admiterii de noi membri precum Finlanda și Suedia.

Spania vrea ca NATO să acorde mai multă atenție problemelor de pe flancul sudic

Spania dorește ca NATO să acorde mai multă atenție amenințărilor din afara sferei militare de pe flancul sudic, din țările din Maghreb și Sahel, aflate sub influența crescândă a Rusiei, a declarat Albares.

„Vrem o recunoaștere a faptului că există și amenințări grave care vin de pe flancul sudic. Terorismul, securitatea cibernetică, utilizarea politică a resurselor energetice și a migrației ilegale afectează suveranitatea noastră”, a spus șeful diplomației spaniole.

În ultimele săptămâni, surse din interiorul NATO au declarat pentru Reuters că, având în vedere conflictul de pe flancul estic și faptul că state membre precum țările baltice solicită Alianței mai multe resurse, orice angajament ferm față de problemele de pe flancul sudic este puțin probabil.

Aceleași surse au mai spus că statele membre sunt prea dezbinate în ceea ce privește problema migrației pentru a se putea ajunge la un acord în cadrul acestui summit, chiar dacă Spania are sprijinul unor state precum Italia sau Portugalia.

Potrivit lui Albares, simpla includere a unor astfel de amenințări hibride în strategia NATO, precum și referirea la flancul sudic ca fiind o regiune care necesită monitorizare, ar fi suficiente pentru a genera „efectul de descurajare” pe care Spania îl dorește pentru a putea să își protejeze granițele.

„Nu trebuie făcut nimic nou, trebuie doar să ținem cont de faptul că din flancul sudic pot emana amenințări care la un moment dat ar putea necesita o reacție defensivă a NATO, exact așa cum vedem acum pe flancul estic”, a declarat Albares.

Spania atrage atenția, de asemenea, asupra influenței tot mai mari a Rusiei în regiunea Sahel și în Africa de Vest. Spre exemplu, Gruparea Wagner colaborează cu armata din Mali pentru a contracara insurgența islamistă din zonă, în timp ce fosta putere colonială, Franța, și-a retras trupele din această țară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?