Prima pagină » Știri externe » Spărtură apărută în acoperișul provizoriu al reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima

Spărtură apărută în acoperișul provizoriu al reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima

Spărtură apărută în acoperișul provizoriu al reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima
Măsurătorile la fața locului nu au semnalat nicio schimbare le nivel de radioactivitate.

„Incidentul s-a produs în timp ce o macara era în mișcare: în acoperiș se crease o spărtură pătrată de aproximativ 30 de centimetri pentru lucrări, dar din cauza unei rafale care a provocat o mișcare bruscă a brațului macaralei, aceasta a fost lărgită la un metru pe doi”, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Tepco.

„Măsurătorile la fața locului nu au semnalat nicio schimbare le nivel de radioactivitate”, a precizat el.

Vântul sufla marți cu aproximativ doi metri pe secundă în jurul centralei Fukushima Daiichi și nu împiedica lucrările, dar o rafală bruscă a surprins echipele, în jurul orei locale 08.30 (01.30 ora României).

Reactorul numărul 1, unul dintre cele trei avariate și a cărui clădire a fost distrusă de explozii de hidrogen, a fost reacoperit în octombrie 2011.

Acest acoperiș provizoriu trebuie îndepărtat pentru a face loc echipamentelor destinate evacuării reziduurilor și extragerii celor circa 500 de bare de combustibil uzat rămase în piscina de dezactivare.

Demontarea acestui acoperiș este delicată, deoarece există riscul scurgerii unor importante cantități de substanțe radioactive dacă nu sunt luate măsuri speciale.

Prima fază a demontării constă în limitarea unor astfel de scurgeri prin injectarea unei substanțe de fixare a pulberii radioactive. Această activitate era în desfășurare marți dimineața.

La începutul lui noiembrie, trebuia să fie scoase două panouri, dar incidentul de marți riscă să întârzie această etapă, în timp ce activitatea de demontare integrală nu ar trebui efectuată înainte de luna martie 2015.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!