Spionajul SUA riscă să provoace „spargerea Internetului”, avertizează președintele executiv Google

Publicat: 09 10. 2014, 11:50
Actualizat: 20 02. 2019, 08:21

„Impactul este grav și se înrăutățește”, a apreciat el. „Rezultatul cel mai simplu este că vom ajunge să spargem Internetul”, a averizat el.

Schmidt a făcut această declarație în cursul unei dezbateri asupra consecințelor în sectorul tehnologiei a spionării pe Internet întrerpinse de către servicii americane de informații (NSA), un eveniment organizat de către președintele Comisiei pentru Finanțe din cadrul Senatului Ron Wyden.

Participanții au relevat apariția unor bariere comerciale deghizate, unele țări cerând de-acum grupurilor cu activitate în domeniul Internetului să le găzduiască serviciile sau datele mai degrabă pe servere locale și nu în Statele Unite.

„Ideea de a fi nevoiți să instalăm centre de date și datele-însele la nivel regional se opune în mod fundamental modului în care este structurat Internetul”, a subliniat Colin Stretch, însărcinat cu Afaceri Juridice la Facebook.

Omologul său de la serviciul de stocare online Dropbox Ramsey Homsany a evidențiat, la rândul său, dificultățile pe care acest lucru le poate crea startup-urilor, care se află la baza faimei Silicon Valley.

„Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă (fondatorii Google) Larry (Page) și Serghei (Brin), în garajul lor, ar fi avut ca al doilea lucru pe lista cu lucruri de făcut să construiască un centru de date în Germania”, a comentat el.

Participanții la dezbatere au îndemnat leguitorii americani să facă curățenie în practicile spionajului online, cu scopul de a recâștiga încrederea comunității internaționale.

Până atunci, ei consideră că este necesar să atace ei-înșiși problema, consolidând securitatea și protecția serviciilor și rețelelor lor.

„În lipsa unor legi mai bune, suntem obligați să investim în tehnologii mai bune”, a notat Brad Smith, însărcinat cu Afaceri Juridice la Microsoft. „Dacă oamenii din Guvern sunt îngrijorați de criptare, este necesar să investească în legi mai bune”, a îndemnat el.

Giganții americani în domeniul tehnologiilor s-au plâns în numeroase rânduri de supravegherea Internetului de către Statele Unite, dezvăluită de către fostul consultant NSA Edward Snowden.

Mark Zuckerberg, unul dintre fondatorii Facebook, l-a sunt direct pe președintele Obama, în martie, pentru a i se plânge de „amenințarea” reprezentată de această supraveghere.

John Chambers, CEO-ul producătorului de echipamente de telecomunicații american Cisco, i-a scris în mai președintelui, plângându-se de faptul că practicile agențiilor de informații dăunează „capacității firmelor din domeniul tehnologiilor de a furniza produse la scară mondială”.