Prima pagină » Știri externe » Spitalul din China construit în 10 zile a primit luni primii pacienți infectați cu coronavirus: 1.400 de doctori, asistente și personal auxiliar, în ajutorul pacienților / Cum arată în interior – FOTO / VIDEO

Spitalul din China construit în 10 zile a primit luni primii pacienți infectați cu coronavirus: 1.400 de doctori, asistente și personal auxiliar, în ajutorul pacienților / Cum arată în interior – FOTO / VIDEO

Primii pacienți infectați cu coronavirus au fost internați luni într-un spital specializat construit în doar zece zile la Wuhan, epicentrul epidemiei cu noul tip de virus, relatează site-ul agenției The Associated Press.

Spitalul Huoshenshan și o altă instituție medicală, care urmează să fie inaugurată săptămâna aceasta, au fost construite în regim de urgență în Wuhan, orașul unde a fost descoperit noul coronavirus. Majoritatea celor 11 milioane de locuitori din oraș nu au voie să părăsească zona.

Primii pacienți au sosit luni dimineață la spitalul Huoshenshan, potrivit mass-mediei de stat din China. Nu există momentan detalii despre identitatea și starea pacienților.

Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente și personal auxiliar pentru a îngriji pacienții la spitalul din Wuhan, a relatat agenția oficială chineză Xinhua.

Spitalul, cu o suprafață de 60.000 de metri pătrați, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile.

Clădirea are un sistem de ventilație specializat, numeroase saloane pentru izolare și 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily.

Doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experți de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing.

Autoritățile medicale chineze au anunțat luni dimineață că numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus se ridică în prezent la 361. Alte peste 17.000 de persoane au fost infectate cu acest virus.

La nivel mondial, peste 20 de țări au raportat peste 130 de cazuri de infecție cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent la Wuhan sau în alte zone din provincia Hubei sau erau turiști chinezi.

Sursă FOTO: ProfiMedia Images

 

Citește și