Prima pagină » Știri externe » Spre deosebire de români, sârbii pot alege vaccinul anti-Covid pentru imunizare. Ce variante au la dispoziție

Spre deosebire de români, sârbii pot alege vaccinul anti-Covid pentru imunizare. Ce variante au la dispoziție

Spre deosebire de români, sârbii pot alege vaccinul anti-Covid pentru imunizare. Ce variante au la dispoziție
CNCAV: 130 de noi cabinete de vaccinare, din 1 martie! Peste 150.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Sârbii pot alege tipul de vaccin anti-Covid cuc are să se imunizeze, spre deosebire de cetăţenii altor ţări, inclusiv România), care nu pot face același lucru, scrie Agerpres, care citează Reuters.

Astfel, cetăţenii sârbi au posibilitatea să aleagă între vaccinul produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNtech, vaccinul rusesc Sputnik şi cel chinezesc Sinopharm, în urma contractelor pentru achiziţia de vaccinuri încheiate de Guvernul de la Belgrad.

De asemenea, pot opta să primească orice vaccin este disponibil într-o anumită zi, dacă doresc să fie vaccinaţi mai repede.

În acest context, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat, miercuri, că i-a cerut omologului său chinez Xi Jinping suplimentarea livrărilor de vaccin, după ce Guvernul de la Belgrad a comandat deja un milion de doze din vaccinul Sinopharm.

Într-o declaraţie separată, biroul lui Vucic a anunţat că acesta i-a cerut, de asemenea, preşedintelui rus Vladimir Putin mai multe doze de vaccin Sputnik, adăugând că guvernul sârb intenţionează să construiască în Serbia o fabrică pentru producţia acestui vaccin.

Serbia are în prezent a doua cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID-19 în Europa, după Marea Britanie.

Românii nu pot să aleagă cu ce vaccin anti-Covid să se imunizeze

În schimb, români nu pot să aleagă vaccinul anti-Covid cu care să se vaccineze. Astfel, în cadrul conferinţei de presă de marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a oferit explicații după ce a fost întrebat dacă românii pot alege cu ce vaccin doresc să se imunizeze, scerie Adevărul.

Există diferenţe între anumite tipuri de vaccinuri, cel puţin între vaccinurile care sunt pe bază de ARN mesager şi vaccinurile bazate pe vectori virali. Deciziile sunt medicale, bazându-ne şi ţinând cont de rezumatul caracteristicilor produsului. Recomandările vor fi efectuate de către personalul medical din centrul de vaccinare, ţinând cont de disponibilitatea dozelor de vaccin, atât în centru, cât şi la nivel naţional, cât şi de indicaţiile şi contraindicaţiile individualizate pentru fiecare persoană în parte. Ceea ce ne interesează la acest moment este să avem un nivel cât mai mare de acoperire vaccinală la nivel naţional. Ulterior, după finalizarea acestei campanii de vaccinare, vom vedea care va fi strategia următoare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Mai mult, prezent în cadrul conferinţei de presă, directorul general al Direcţiei Generale Urgenţe Medicale din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Călin Alexandru, a fost și mai direct.

Vaccinul nu este o chestiune cum este cumpărătura, în care poţi să-ţi alegi, este o politică de sănătate publică care se desfăşoară după nişte reguli care sunt în primul rând medicale. Nu este obligatorie, dar se realizează după nişte reguli. Dacă nu accepţi regulile, atunci poţi să nu te vaccinezi. Dacă te vaccinezi, trebuie să accepţi regulile. Este un proces în care alegerea este pe considerente medicale şi a personalului medical şi nu a celui care vine la vaccinare”, a precizat acesta.

Imunizarea în România: Peste 20.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore / 74 reacții adverse

Conform CNCAV, au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 23.470 de vaccinuri împotriva COVID-19 Pfizer, la un număr de 23.470 persoane. 9.793 dintre acestea sunt la prima doză, iar 13.677 persoane la a doua.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, 620.176 de persoane au fost vaccinate, din care 468.150 cu o doză și 152.026 cu două doze.

Număr total de reacții adverse înregistrate în ultimele 24 de ore este de 74: 8 reacții de tip local și 66 reacții generale.

În total sunt 2.030 de reacții adverse: 482 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.548 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). 13 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Israelul vrea să vaccineze anti-Covid și tinerii de peste 16 ani, după ce numărul infectărilor și al deceselor a crescut brusc. Autoritățile dau vina pe noile tulpini, care sunt foarte contagioase

Autoritățile din Israel au anunțat, miercuri, că vor extinde vaccinările anti-COVID-19, astfel încât să îi includă și pe tinerii cu vârsta peste 16 ani, au declarat miercuri oficialitățile, potrivit Mediafax, care citează Reuters. Decizia vine în condițiile în care numărul noilor infectări și al deceselor a crescut din nou, în mod alarmant.

Premierul Benjamin Netanyahu spera că vaccinarea rapidă, alături de cel de-al treilea lockdown național, va permite redeschiderea economiei israeliene, în luna februarie, dar cazurile grave și decesele au crescut brusc, fiind atribuite în principal noilor tulpini extrem de contagioase.

Conform datelor Ministerului Sănătății din această țară, s-au înregistrat până în prezent 663.665 de cazuri și 4.888 de decese. Aproximativ 35% din cei 9 milioane de locuitori din Israel au primit vaccinul de la Pfizer, a spus Ministerul Sănătății, dar media celor vaccinați a scăzut față de săptămânile precedente.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele